Punct de vedere psihologic asupra terapiei prin masaj


Sorin Iga
presedinte al Societatii Romane de Yumeiho®,
instructor – terapeut gradul 6,
reprezentant international al Institutului International de Medicina Preventiva Practica din Tokyo – Japonia

Din punct de vedere medical se admite (in general) o schema clasica a etiologiei sindromului morbid acesta fiind definit ca o tulburare in functionarea unui organ sau sistem, datorata la randul sau unor dereglari de structura sau/si functie celulara decelabile microscopic – leziuni – sau/si prin investigatii a chimismului celular. Aceasta schema determina perceperea bolnavului ca un “purtator de organe bolnave” si nu ca pe o fiinta umana unica, cu munca, sperantele, si temerile sale.
Masajul depaseste aceasta orientare, afirmand ca sanatatea sau boala sunt stari dependente de functionarea intregului organism (inclusiv starea psihica a persoanei) si nu doar a diferitelor organe luate separat.

Aceasta intelegere a totalitatii functionale a organismului uman pe care si masajul o postuleaza, se integreaza in orientarea mai larga a intelegerii bolnavului ca entitate cu o subiectivitate distincta care reactioneaza constient si inconstient in fata propriilor sale boli, a medicului, a terapeutului, a tehnicii terapeutice, etc, reactiile sale fiind in masura sa sustina sau sa impiedice revenirea sa la starea de sanatate.

Starea psihica este determinata/influentata si de starea de sanatate a corpului iar starea de sanatate a corpului este determinata/influentata si de starea psihica. Am definit astfel relatia de inter-dependenta, de determinare reciproca dintre Psiche si Soma postulata inca din antichitate.

Problemele de psihologie au anumite particularitati in relatia ocazionata de sedinta de masaj si care tin de specificul conditiilor actului terapeutic. Maseorul este obligat sa se implice direct in actul terapeutic, deseori acesta nefiind “protejat” de un sistem in care terapeutul este doar o “rotita” a unui angrenaj mai mare.

Subiectii implicati in relatia maseor-pacient vor fi confruntati cu “interferente” psihologice variate si complexe. In cele ce urmeaza vom prezenta succint unele aspecte psihologice ale terapiei prin masaj.

1. PROBLEME PSIHOLOGICE ALE TERAPIEI PRIN MASAJ IZVORATE DIN RELATIA MASEOR-PACIENT

Importanta relatiei maseorului cu bolnavul in actiunea terapeutica este in general un fapt cunoscut si acceptat de catre specialistii in psihologie si sociologie si se considera ca relatiile maseor-pacient influenteaza nu numai aspectele practicii terapeutice specifice cat si evolutia psihica a acestora.

1.a) Atentia acordata cauzelor subiective;

Unul din primele aspecte care se remarca in relatia maso-terapeutului cu bolnavul este atentia crescuta, comparativ cu situatia din alte tipuri de terapie, pe care maseorul o acorda acuzelor subiective pe care bolnavul le dezvaluie. Acest fapt favorizeaza transferul afectiv pe care pacientul il face fata de maseor, transfer care este un factor important in obtinerea rezultatelor terapeutice.

1.b) Caracterul direct al relatiei maseor-pacient;

In medicina moderna relatia medic-pacient este depersonalizata de medierea diagnosticului prin intermediul tehnologiei de investigare medicala si limitata datorita numarului mare de pacienti pe care medicul trebuie sa-i investigheze respectiv trateze zilnic. De asemenea actul “terapeutic” in care medicul interactioneaza direct cu bolnavul este limitat la adresarea catorva intrebari si prescrierea rapida a unei retete. In cazul in care trebuie acordata o ingrijire ce presupune contact direct cu bolnavul (interventii chirurgicale, examen si tratament ortopedic, etc.) timpul pe care medicul isi permite sa-l aloce fiecarui bolnav in parte este extrem de limitat. In consecinta bolnavii au senzatia ca sunt tratati “pe banda rulanta”.
Astfel, fiinta umana, persoana, devine o entitate nosologica a carei diagnosticare si incadrare intr-un sistem terapeutic se face prin intermediul unei serii de analize, examene si actiuni curative, in care bolnavul este manevrat in maniera de obiect.
Si nu in ultimul rand ar trebui mentionat faptul ca in stabilirea diagnosticului, a tratamentului si a monitorizarii ulterioare a bolnavului, intervin mai multe persoane, cadre medicale din diferite discipline/specializari, fapt care determina lipsa de asumare a responsabilitatii actului medical (desori bolnavul fiind “plimbat” de la un medic la altul, fiecare declinandu-si responsabilitatea si desori chiar competenta). Deseori ultraspecializarea si pluridisciplinaritatea medicinii moderne pot determina opinii diametral opuse in ceea ce priveste diagnosticul si/sau conduita terapeutica.
Spre exemplu: un pacient care se prezinta la medicul de familie acuzand o nevralgie intercostala va fi redirectionat spre a fi investigat de un medic specialist radiolog care “descopera” folosind tehnici de imagistica o scolioza si o artroza vertebrala si redirectioneaza pacientul spre medicul specialist ortoped (ptr. scolioza) acesta redirectioneaza pacientul catre specialistul reumatolog (ptr. artroza vertebrala) acesta va dirija pacientul spre specialistul neurolog (pentru neuralgia intercostala) acesta va cere si opinia unui pneumolog (sa nu fie cumva si o suferinta pulmonara asociata) pe langa toti acestia pacientul va fi indrumat spre si spre laboratorul de analize medicale. Despre care dintre medicii mai sus mentionati pacientul poate spune ca este “medicul curant” ? care dintre dansii isi v-a asuma explicit responsabilitatea tratarii pacientului ?
In contrast cu cele mentionate mai sus, relatia dintre maso-terapeut si bolnav are un caracter direct, eliminandu-se “traversarea” personalitatii bolnavului prin mijloacele tehnologice moderne si prin “pasarea” acestuia de la o disciplina medicala la alta.
Este de asemenea important de mentionat faptul ca in cazul maso-terapiei, cadrul si metodele terapeutice folosite nu mai anihileaza perceptia reciproca a celor doi subiecti ca fiind “dedicati” unul altuia.
Din obiect al manevrarii terapeutice bolnavul are posibilitatea de a redeveni subiect iar maseorul se prezinta ca terapeut si nu ca “anexa” a unor aparate si instalatii sau ca element compozit a unui mecanism (sistem).
Dezvoltarea tehnologica a masajului (de ex. vibromasajul, apartele de stimulare neuro-musculara, fotoliile si paturile speciale de masaj, etc.) nu trebuie sa duca la pierderea acestui caracter direct al relatiei dintre maseor si pacient, caracter atat de important in abordarea terapeutica complexa si completa a bolnavului.

1. c) Intimitatea interpersonala;

O particularitate foarte importanta a actului de terapie prin masaj (si procedee mauale in general) este data de ceea ce s-ar putea numi intimitatea interpersonala a terapeutului si bolnavului. Sedinta de masaj are un caracter de inter-relatie directa “fata-n fata” ceea ce faciliteaza crearea unui climat propice actiunii psihoterapeutice, dar in acelasi timp atrage atentia asupra necesitatii informarii terapeutului cu privire la efectele iatrogene, de nedorit, pe care relatia psihologica particulara a sedintei le poate favoriza. In lipsa unui control asupra acestei relatii, activ exercitat de un medic respectiv de psiholog, terapeutul poate fi “victima” tulburarilor psihice ale pacientului. Sau chiar invers, problemele, tulburarile psihice ale terapeutului se pot rasfrange asupra pacientului si a actului terapeutic.
Diferite studii arata ca circa 40% dintre bolnavii care se prezinta la medic pentru tulburari somatice au de fapt diverse tulburari psihice, medicatia specifica tulburarilor somatice neavand valoarea curativa scontata.
Dar psihoterapia este necesara nu numai in aceste cazuri, de false somatopatii, ci ea trebuie sa sustina si actul terapeutic in mod adecvat orientat asupra unei tulburari somatice reale, deoarece reactia psihologica centrata pe mecanisme de transfer-contratransfer si identificarea functioneaza in masaj (si numai) indiferent de acordul si acceptarea de catre terapeut sau bolnav a acestei relatii. Obtinerea vindecarii poate fi blocata din cauza interventiei unor mecanisme psihologice derivate din interactiunea bolnavului cu circumstantele terapeutice.

1. d) Dependenta afectiva;

Unul din pericolele care pot sa apara in relatia maseorului cu pacientul este dependenta afectiva a bolnavului fata de maseor. Aceasta poate influenta negativ actul terapeutic, mergand pana la a amana obtinerea insanatosirii.
Relatia stabilita prin intermediul aplicarii masajului are nu numai implicatiile fiziologice specifice aplicarii metodelor curative ci si implicatii psihologice. Actul terapeutic in sine raspunde si unor nevoi afective ale bolnavului. Intensitatea relatiei psihologice fiind mai mare decat in alte tipuri de tratament. Un efect posibil este “perseverarea” pacientului in starea de boala care ii aduce grija atat de direct manifestata a terapeutului.
Nevoia pacientului de mangaiere (la propriu si la figurat) pe care maseorul o satisface (deseori fara ca acesta sa o considere ca atare!); faptul ca atingerea este poate cea mai importanta forma de comunicare directa; faptul ca pacientul permite sa-i fie atins tot corpul chiar si in zone (regiuni) considerate “intime” (desi aceasta atingere nu are conotatii sexuale sau nu ar trebui sa aiba!!); Fapul ca maseorul se adreseaza direct ariei dureroase (nu folosete intermediari precum “pilula” sau diverse instrumente, etc) adica maso-terapeutul “ia durerea cu mana” etc; toti acesti factori enumerati mai sus vor determina aparitia unei puternice legaturi afective intre cei doi subiecti. Consecintele acestei legaturi putant fi, mai mult sau mai putin, benefice infaptuirii actului terapeutic.
Reducerea depersonalizarii tehnologice din actul terapeutic face ca relatia stabilita in masaj sa fie mai “tentanta” pentru o personalitate cu o suficienta incarcatura nevrotica, tratamentul fiind astfel prelungit in mod nedefinit.
Implicarea afectiva a maseorului poate afecta negativ rezultatele curative atunci cand afectul primeaza asupra ratiunii. De ex. “mila” exagerata ce determina terapeutul sa nu efectueze acele procedee care “displac” pacientului (chiar daca acestea sunt imperios necesare obtinerii rezultatelor curative satisfacatoare!) sau tendinta de “exces de zel” din partea terapeutului, pentru a obtine o insanatosire cat mai grabnica a pacientului de care este legat afectiv.

1. e) Pasivitatea;

Pacientul revine periodic la terapeut, suporta procedurile aplicate, insa participarea (implicarea) sa activa la tratament este nula sau foarte redusa.
Din punct de vedere psihologic aceasta pasivitate a pacientului pe care masajul il favorizeaza nu este benefica. Bolnavul trebuie sa fie de partea terapeutului nu a bolii, sa fie orientat activ spre propria sa insanatosire. Desi poate sa para ciudat, totusi nu intotdeauna bolnavul doreste cu adevarat sa se insanatoseasca. Boala sa ii poate oferi o anumita “forta” in relatiile cu membrii familiei, cu ambianta sociala, astfel incat insanatosirea ar reprezenta o pierdere in calea careia bolnavul opune, inconstient, toata rezistenta de care este capabil.
Rolul pasiv pe care el il are in relatia terapeutica ii accentueaza sentimentul ca terapeutul este un “agresor” care incearca sa-l lipseasca de posibilitatea de a-i influenta pe altii. Atitudinea fata de maseor va fi ambivalenta, dorinta constienta de insanatosire va fi contracarata de necesitatea inconstienta de aparare in fata “opresiunii” produse de maseor. Sentimentul de opresiune poate fi provocat in masaj si de insasi folosirea unor manevre percepute ca fiind agresive, brutale, (manipulari articulare, intinderi, scuturari, tapotamente, etc.), chiar daca acestea sunt inevitabil necesare in obtinerea rezultatelor curative. Teama si neplacerile pe care la inspira aceste manevre pot avea surse atat constiente cat si inconstiente.
Pasivitatea este accentuata si de faptul ca pacientul nu colaboreaza la producerea actului terapeutic asa cum o face in alte tipuri de tratament (de ex. in autoadministrarea medicamentelor).
Efectele nefavorabile ale pasivitatii subiectului pot fi eliminate printr-o atitudine psihoterapeutica adecvata a maseorului.
Combinarea masajului cu exercitii fizice individuale (pe care bolnavul trebuie sa le efectueze singur dupa un program prestabilit), recomandarea unei diete alimentare, au ca rezultat pe langa efectele fiziologice specifice si un efect de activizare si crestere a coparticiparii subiectului la actul terapeutic. Particularitatile prescrierii dietei, a explicitarii exercitiilor fizice, prezinta la randul lor implicatii psihologice considerabile.

1. f) Lipsa retetei;

Lipsa prescrierii medicamentelor din tratamentul prin masaj modifica in mod sensibil parametrii psihologici ai curei. Prescrierea si administrarea unui medicament dezvolta si intretine ideea de boala (“medicamentele nu se prescriu decat bolnavilor”). Medicamentul insu-si fiind perceput ca un “instrument” oarecum “magic” de tratare a problemelor de sanatate. “Magia” se datoreaza faptului ca extrem de putini pacienti cunosc farmacologie respectiv mecanismele chimice prin care actioneaza medicamentul. Din fericire popularizarea iatrogeniei medicamentelor pune bolnavul in situatia de a accepta si alte metode terapeutice cu efecte secundare mai putin daunatoare/grave.
Autoadministrarea medicamentului este insotita de reflectarea asupra diagnosticului trecut lapidar pe reteta si de invatarea, dezvoltarea si interiorizarea trairii subiective corespunzatoare.
Masajul evita aceste dezavantaje tocmai prin restrangerea intervalului de aplicare a actiunii terapeutice la timpul pe care il ocupa sedintele de masaj, obsesionalitatea bolnavilor find astfel menajata.
Faptul ca lipsind bolnavul de reteta il lipseste in acelasi timp de o gratificatie, este compensat de atentia exprimata in modul cel mai direct fata de corpul bolnavului (respectiv fata de ‘locul’ suferintei).

1. g) Sado-masochismul;

Specificul practic (metode, tehnici) al terapiei prin masaj ridica problema sporirii atentiei fata de unele caracteristici structurale ale personalitatii celor doi poli ai relatiei terapeutice si anume urmarirea dimensiunii sado-masochismului.
Mai mult sau mai putin ca in alte forme de terapie subiectul isi poate satisface eventualele tendinte masochiste, scopul masajului fiind deplasat de catre pacient de la terapie la satisfacere pulsionala, avand drept consecinta prelungirea tratamentului si amplificarea psihogena a acuzelor somatice.
Gravitatea orientarii complementare, sadice, a terapeutului, cred ca nu necesita comentarii !

1. h) Desfasurarea unui dialog cu bolnavul;

Evolutia tratamentului, nu numai in sensul evolutiei sedintelor in ansamblu ci chiar in ceea ce priveste desfasurarea unei sedinte, necesita un permanent feed-back prin care terapeutul sa fie informat asupra ceea ce simte subiectul (atat la nivel somatic, corporal, cat si la nivel psihic, emotional). In acest fel maseorul extinde dialogul de la cel limitat “cu boala” la un dialog cu bolnavul, particularitatea feed-back-ului continuu favorizand abordarea bolnavului ca intreg, ca o fiinta, un om, cu o subiectivitate si personalitate definita.
Comunicarea permanenta cu bolnavul conditioneaza performanta profesionala a terapeutului. Numai astfel acesta putand astfel intelege cum percepe bolnavul tehnica si care este efectul acesteia asupra lui (atat imediat cat si pe termen lung). In consecinta terapeutul isi poate “ajusta” (corecta, imbunatati, perfectiona, adapta, etc.) conduita terapeutica de la caz la caz si chiar la aceea-si persoana de la o situatie la alta.
In timpul sedintei dialogul se axeaza pe intrebari despre efectul imediat, despre cum resimte bolnavul actiunea terapeutica (doare, ma irita, ma relaxeaza, doare dar “face bine”, nu simt nimic, etc). La inceputul fiecarei sedintei (in timpul seriei aplicate) maseorul culege informatii despre efectul pe termen mediu (cum a fost in zilele urmatoare sedintei). La inceputul unei noi serii de sedinte terapeutice maseorul culege infromatii despre efectele pe termen lung (cum a evoluat situatia in ultimele sapatamani/luni/ani).

2. PROBLEME PSIHOLOGICE ALE TERAPIEI PRIN MASAJ IZVORATE DIN RELATIA PACIENT – TEHNICA

2. a) Anxietatea;

Anxietatea este un moderator de seama al relatiilor bolnavului cu terapeutul iar masajul produce stimulari atat activatoare cat si depresoare.
Anumite aspecte ale procedeelor terapeutice manuale duc la cresterea nivelului de anxietate, comparativ chiar si cu alte mijloace terapeutice. Utilizarea unor procedee, mai ales cele privind manipularile osteo-articulare (care au ca finalitate producerea de clacmente, etc.) sunt declansatoare de anxietate. O pregatire psihologica a pacientului inaintea aplicarii acestora poate reduce aceste tensiuni. Anxietatea, tensiunea espectativei procedeelor “periculoase” sau potential dureroase, afecteaza grav actul terapeutic mergand pana la imposibilitatea aplicarii efectuarii acestuia. De teama acestor procedee bolnavul refuza acceptarea procedeelor care pot restabili echilbrul functional al corpului si poate chiar refuza integral acceptarea terapiei.
Cu toate ca-si are subtilitatile sale, in mod aparent tehnica masajului (excluzand manipularile osteo-articulare) este de o simplitate si evidenta care permite reducerea anxietatii bolnavului.
Introducerea subiectului intr-un cabinet medical sau fizio-terapeutic cu numeroase si sofisticate aparate cu care este pus in legatura, ii creaza acestuia o puternica anxietate. In masaj insa, subiectul are posibilitatea sa urmareasca si chiar sa orienteze personal desfasurarea actului terpeutic. Iar aceasta posibilitate, de control cognitiv asupra metodologiei si efectelor masajului, este o cale binecunoscuta de reducere a anxietatii, de crestere a increderii in tehnica si a rezistentei la durere (provocata fie de o sensibilitate exagerata sau/si determinata de nivelul de instalare al afectiunii).
Anxietatea terapeutului se manifesta mai ales la debutul profesional insa poate sa se instaleze si dupa multi ani de experienta, in relatie cu acele cazuri fata de care se implica profesional si emotional dar complexitatea acestora (sau lipsa de experienta in acele cazuri) nu permite obtinerea de rezultate curative satisfacatoare. Astfel, terapeutul, devine complexat de sentimentul de “neputinta” in fata suferintei “aproapelui”.

2. b) Imaginea de sine;

Tehnica masajului produce un impact clar si concret cu EU-l bolnavului nu numai in sensul strict fizic al tratamentului ci si in sens psihologic.
Imaginea Eu-lui corporal, al Eu-lui fizic este una din componentele importante ale imaginii de sine a subiectului. Pastrarea integritatii si a unei anumite calitati a imaginii de sine este un parametru care trebuie mentinut relativ constant. Modificarea imaginii de sine in afara unor limite personale poate produce tulburari profunde in sfera intregii personalitati, cu repercursiuni asupra sanatatii nu numai psihice ci si somatice.
Terapia prin masaj produce o interferenta cu imaginea de sine a pacientului prin interactiunea cu imaginea Eu-lui corporal.
Pe parcursul sedintei de masaj terapeutul poate evidentia aspecte necunoscute (neconstientizate, neobservate pana atunci) ale starii corpului pacientului cum ar fi: descoperirea unor zone dureroase “noi”, a unor limitari de mobilitate articulara nepercepute pana atunci, a unor suferinte “noi” (varicozitati neobservate, tulburari de statica vertebrala, asimetrii morfologice si functionale, tulburari de tonus muscular, etc). Toate acestea vor modifica imaginea de sine a pacientului.
Perceptia, constientizarea, “Schemei corporale” determinata de aplicarea manevrelor de masaj pe intreg corpul poate sa redea subiectului imaginea integralitatii sale si sa-l ajute sa se simta “asa cum este” sa se simta “intreg”.
Constientizarea starii de “relaxare” din timpul si de dupa aplicarea sedintei de masaj vine deseori in contrast cu starea obisnuita, cotidiana, tensionata, a acestuia. Subiectul intelegand astfel ca ceea ce considera pana atunci, ca fiind starea lui “normala” este de fapt o starea anormala aflata la limita patologicului.
Deseori subiectul se percepe ca fiind “mai bolnav” sau “mai sanatos” inaintea aplicarii sedintei de masaj comparativ cu ceea ce simte, observa si afla de la terapeut, pe parcursul acesteia si mai ales comparativ cu ceea ce poate concluziona la sfarsitul tratamentului.
Terapeutul trebuie sa procedeze cu tact, echilibrand pe cat posibil, tendintele spre aprecieri extreme ale imaginii de sine a pacientului. In acest sens aprecierile negative privind starea de sanatate a pacientului trebuiesc facute graduat, folosind un limbaj “diplomatic”. Informatiile despre problemele de sanatate “nou’ descoperite in urma aplicarii sedintei terapeutice este recomandabil sa fie date pacientului in masura in care apar si rezultate terapeutice bune. Exceptie fiind situatiile in care este pusa in pericol viata bolnavului sau neglijarea unei probleme poate duce la complicatii ireversibile pe termen lung.

2. c) Increderea;

Psihosomatica a demonstrat ca: atitudinea bolnavului fata de mijlocul de tratament, fata de cel care il aplica, increderea in eficienta si acceptarea afectiva a terapiei, sunt conditii reale si importante ale sanogeniei.
In cazul masajului, frecventa destul de redusa (inca) a utilizarii ca terapie, exotismul metodelor, ii creaza o aureola care duce la cresterea increderii bolnavului in valoarea terapeutica a tehnicilor in cauza. Efectul este accentuat prin folosirea unor tehnici deosebite cum ar fi elementele de manipulari articulare din terapia Yumeiho®, Osteopatie, Chiropractica, s.a.
Increderea “exagerata”, uneori chiar mistica, a bolnavului in capacitatile terapeutice ale maseorului poate crea situatii neplacute. In cazul unui insucces terapeutic pacientul va fi bulversat negand in cele din urma atat competenta maseorului cat si eficienta terapiei. Pacientii care manifesta o incredere obsesionala fata de terapeut vor fi intotdeuna nemultumiti (in cele din urma).

2. d) Gandirea simbolica;

Acest mecanism care consta in incercarea de a influenta un fenomen pritr-un mijloc de actiune fara legatura cu fenomenul in sine (pus in evidenta in studiul colectivitatilor primitive de ex. in “gonirea bolilor”) se regaseste si in actiunile subiectilor familiarizati cu problemele tehnicilor moderne. Printr-un astfel de mecanism, prelucrarea informatiilor pe care le are subiectul despre masaj, duce la cresterea increderii in tehnica aplicata dar si la interpretarea total eronata a cailor prin care procedeele de masaj influenteaza starea de sanatate.
O pondere mai mare o are aceasta gandire in interpretarea unor tehnici “moderne” de masaj in care se folosesc procedee speciale de masaj (reflexologie, shiatsu, presopunctura, stretching, etc.). Subiectul percepe ca acestea fiind mai eficiente datorita “exotismului” si a aurei de mister care le invaluie.
Informatiile, de obicei nu foarte clare si uneori chiar eronate in ceea ce priveste fiziologia umana, determina pacientul sa interpreteze in mod mistic simbolismul prin care sunt descrise anumite metode de masaj.
Descrierea simbolica a fiziologiei umane a cailor si mijloacelor prin care procedeele de masaj o influenteaza, introducerea “extrasenzorialului” si “paranormalului” in cadrul sedintei de masaj determina pacientul sa perceapa “simbolic” actul terapeutic. Astfel terapeutul se poate transforma in “taumaturg” in mintea pacientului, consecintele fiind extrem de nefaste pentru ambii protagonisti.
Metodele terapeutice orientale abunda de simbolism in explicarea atat a procedeelor in sine cat si a mecanismelor prin care acestea actioneaza. Acest simbolism apartine unor culturi care au dezvoltat o maniera de gandire (un psihism) specific lor. Abordarea acestui simbolism in cultura occidentala da nastere la grave erori de interpretare caci contextul cultural, istoric, informational, nu permite perceperea adevaratelor sensuri ale simbolismului oriental. Modul in care “functioneaza” psihicul occidentalului este deseori diametral opus orientalului. Gandirea orientala se bazeaza pe imagistica (ideograme, pictograme, etc.) iar gandirea occidentala se bazeaza pe “matematica” si logica. Nu poti intelege “matematic” un simbol (desen) oriental.
Maso-terapeutii, care practica metode terapeutice orientale, trebuie sa-si schimbe maniera de gandire, perceptia asupra fiintei, existentei, a insa-si lumii. Numai astfel vor putea intelege corect ceea ce fac. De aceasta intelegere (profunda!) depinde calitatea actului terapeutic.
Bariera lingvistica, culturala (care include simbolismul), este foarte greu de trecut.

2. e) Efectul “PLACEBO”;

Este cert ca efectul placebo participa, si in masaj ca si in alte tehnici terapeutice, la succesul tratamentului. Au fost realizate studii, cu concluzii contradictorii, prin stimularea unor zone active si a unora “indiferente” de pe suprafata cutanata, pentru a se urmari si diferentia efectul placebo de efectele specifice ale masajului.
Cu toate ca efectul placebo apare la aplicarea unei tehnici neutre (sau intr-o zona neutra) si produce o imbunatatire a starii subiectului, totusi aplicarea tehnicilor, in raport cu zonele reflexe de exemplu, produce efecte mult mai puternice si complexe.
Unii terapeuti practica deliberat metodele de tip “placebo”, altii, incompetenti, deseori folosind metode “terapeutice” fanteziste (rudimentare, prost intelese sau insuficient studiate,etc.) obtin unele rezultate terapeutice datorate acestui efect si cred cu tarie, in cele din urma, ca rezultatele pozitive observate se datoreaza competentei lor respectiv ca metoda “lor” are eficienta terapeutica. In ambele cazuri evolutia profesionala a acestora este compromisa. Insa din punct de vedere deontologic-profesional si chair juridic fiind considerati infractori.

3. PROBLEME PSIHOLOGICE ALE TERAPIEI PRIN MASAJ DETERMINATE DE RELATIA MASEOR – TEHNICA

Relatia maseor – tehnica implica o raportare atat din punct de vedere al aptitudinilor cat si al atitudinilor.

3. a) Aptitudini;

Aplicarea tehnicilor si a procedeelor de masaj cere din partea maseorului o serie de aptitudini fizice si psihice.
Cele mai importante ar fi aptitudinile senzoriale (sensibilitate tactila, coordonare vizual-motorie, etc.) si cele cognitive (memorie tactila, memorie topografica, imagine spatiala, etc.). Acestea fiind importante datorita multitudinilor variatiilor parametrilor morfo-fiziologici diferentiati de la un pacient la altul, la subiectul sanatos comparativ cu cel bolnav, si chiar la acela-si pacient pe parcursul timpului pe care maseorul trebuie sa-i observe si sa-i analizeze. Cum ar fi: analiza si interpretarea diferentierilor de tonus muscular, a parametrii cutanati, a arhitecturii musculo-scheletice, cunoasterea anatomiei topografice, a patologiei viscerale si a reflectarii semnelor si simptomelor acesteia la nivel cutanat, muscular sau/si osteo-articular, cunoasterea semiologiei aparatului locomotor, etc, .. toate aceste cerinte necesita prezenta aptitudinilor specifice masajului terapeutic.
De asemenea aplicarea procedeelor de masaj impune anumite cerinte destul de stricte in ceea ce priveste starea de sanatate si parametrii fizici (inaltime, greutate, mobilitate, conditie fizica, etc.) ai practicantului masajului.

3. b) Atitudini;

Atitudinile maseorului fata de problemele tehnice ale masajului sunt mediate de relatia sociala constructiva/construita in jurul acestei terapii. Unul din aspectele care intervine este amplasarea diferita a opticii lumii medicale fata de maseor in raport cu eficienta curativa a acestei modalitati terapeutice.
Atitudinile se pot clasifica astfel: atitudinea reciproca in relatia maseori-pacienti, maseori-societate (familie, prieteni, mediu social), maseori-medici, maseori- terapeuti apartinand altor forme/metode terapeutice; atitudinea fata de tehnica folosita, fata de problemele inerente practicii terapeutice (succese, insuccese, conflicte, stress informational, etc.), fata de colegi, fata de necesitatea perfectionarii profesionale continue, fata de ierarhia profesionala/organizationala.

3. c) Disonanta cognitiva;

Oamenii au nevoie de a realiza o armonie, o coordonare a cunostintelor lor. Informatiile pe care le aduce masajul produc o disonanta cognitiva in momentul suprapunerilor peste fondul cognitiv al omului obisnuit. Studiile psihologice au aratat ca indivizii umani resimt disonanta cognitiva ca fiind un factor de disconfort afectiv si ca urmare aplica diferite metode pentru reducerea sa, inclusiv anularea informatiei disonante. Maseorul are nevoie de rezistenta la disonanta cognitiva pentru a putea accepta atat intelectual cat si afectiv informatiile pe care studiul si practica masajului le aduc.
Aceasta acceptare este cu atat mai dificil de realizat cu cat pe langa diferentele de principii in abordarea problemelor medicale, maseorul are de de studiat o serie de asertiuni care sunt exprimate in forme metaforice, intr-un limbaj inca insuficient de abstractizat, greu de tradus intr-un limbaj mai exact si uneori inacceptabil sub aspect stiintific – medical contemporan.
Altfel spus este greu de gasit o cale de comunicare exacta, precisa, un limbaj comun, intre maseor, medic si pacient. Bagajul de cunostinte, psihismul, semnificatia anumitor informatii, capacitatea de perceptie difera (uneori chiar complet) intre cei trei protagonisti.
Rezultatul este o respingere, o negare a ceea ce ei nu pot intelege sau a informatiei care intra in contradictie cu tot ceea ce ei “stiu” si accepta ca fiind “cert”. Restul tine de domeniul imposibilului, caci este mai usor a se nega o informatie care tinde sa “rastoarne” psihismul, mentalitatea, intreaga viziune asupra vietii. Este greu de acceptat ca ceea ce ai invatat, ca fiind fundamental si sigur, pe parcursul anilor (uneori chiar a generatiilor), poate fi eronat si ca trebuie inteles si acceptat un punct de vedere deseori chiar diametral opus.

3. d) Deschiderea la nou;

Desi imperfect definit din punct de vedere operational conceptul de “deschidere la nou” exprima una din necesitatile atitudinale importante ale masajului, fiind legat intr-o oarecare masura si de rezistenta la disonanta cognitiva.
Se poate observa ca persoanele care au o rezistenta cognitiva mai mare fata de acceptarea ca terapie a masajului au in general o rezistenta cognitiva crescuta fata de acceptarea noilor descoperiri stiintifice care survin in lumea moderna.
Lipsa acestei atitudini (de deschidere la nou) poate fi desigur inteleasa, in unele cazuri, si ca o modalitate de aparare a terapeutului in fata bombardamentului informational la care este supus.

3. e) Dialog continuu cu bolnavul;

“Deschiderea” la informatii noi este necesara nu numai fata de informatiile provenite din sistemul conceptual al diferitelor metode de terapie manuala, ci si fata de informatiile pe care le furnizeaza bolnavul. Maseorul are nevoie de caldura umana care sa-i permita intretinerea unui dialog continuu cu bolnavul, informatiile pe care le aduce acest feed-back fiindu-i necesare in dirijarea terapiei. A se vedea si cap.1 h.

3. f) Atitudinea fata de risc;

O problema speciala este ridicata de atitudinea fata de risc a maseorului in raport cu utilizarea unor tehnici de masaj.
Pe de o parte o anumita tendinta spre risc conditioneaza rezistenta la disonanta cognitiva. “Riscul Cognitiv”, temeritatea in aruncarea unor punti ipotetice peste golurile informationale, in interpretarea teoriilor si a practicilor stravechi este o necesitate, sporita si de dificultatea obtinerii informatiilor relevante si uneori complexe cu privire la masaj.
Pe de alta parte maseorul trebuie sa fie caracterizat printr-o continua prudenta; mai ales atunci cand foloseste tehnici si procedee prin care poate produce leziuni imediate sau modifica semnificativ ansamblul functional al organismului.
Riscul imediat si cel pe termen lung:
- exista un risc de a face rau imediat (a leza un muschi, ligament, a leza tesutul cutanat, etc.)
- riscul de a face rau prin aplicarea terapiei pe termen lung acesta din urma poate fi direct, cum ar fi: aplicarea de procedee, respectiv abordarea practica, terapeutica, ce se dovedeste in timp a fi nociva (prin aplicarea perseverenta pe termen lung), persistenta in a aplica procedee incorect efectuate sau/si daunatoare; si indirect – cum ar fi asumarea raspunderii terapeutice in cazurile in care este depasita competenta maseorului, astfel dupa o perioada de timp mai lunga sau mai scurta de aplicare a “terapiei” se constata o totala sau insuficienta eficienta curativa iar pacientul se orienteaza catre alte metode terapeutice dar … este prea tarziu (au survenit modificari patologice ireversibile, etc).
De asemenea exita riscul generarii unor probleme immediate dar care nu se vor intinde pe o perioada lunga de timp precum si a unor probleme cu care bolnavul va ramane pe o perioada lunga de timp sau chiar toata viata.
Chiar si aplicarea metodica, corespunzatoare, corecta, competenta, a terapiei prin masaj comporta anumite riscuri. Spre exemplu boala, suferinta pacientului, se poate agrava sau se pot ivi complicatii neprevazute. In cazul agravarii simptomatologiei pacientului chiar daca aceasta face parte din “reactivitatea” terapeutica buna, anticipata de terapeut si proband eficienta terapiei, se pot totusi declansa mecanisme care nu mai pot fi tinute “sub control” de terapeut, consecintele putand fi nefaste pentru ambii protagonisti ai actului curativ.
Riscul “neprevazut”, determinat de situatiile in care pacientul poate avea probleme de sanatate “ascunse”, necunoscute sau ignorate care sunt evidentiate la aplicarea terapiei si care deseori sunt sursa unor incidente care pot merge pana la a pune in pericol viata bolnavului.
Informarea bolnavului despre riscurile pe care le presupune aplicarea actului terapeutic este o conditie obligatoriu de indeplinit inaintea aplicarii oricarei forme de tratament. Insa aceasta informare trebuie facuta cu tact, nu trebuie “speriat” bolnavul care in consecinta poate fie sa refuze acceptarea terapiei fie sa-si “sugereze” aparitia unor tulburari grave a starii de sanatate in consecinta aplicarii terapiei (sa-si induca prin autosugestie simptome subiective).

3. g) Rezistenta la presiuni;

Trebuie recunoscut faptul ca practica masajului nu este inca generalizata si acceptata de catre societate. Este relativ bine cunoscuta si acceptata ca metoda “cosmetica” dar prea putin cunoscuta ca metoda terapeutica sau/si profilactica. Aceasta situatie solicita din partea maseorului o atitudine speciala: rezistenta la presiuni afective si sociale. Maseorul trebuie sa contracareze neincrederea si scepticismul cu care este uneori privita activitatea sa de catre mediul profesional, medical si social.
Trebuie remarcat faptul ca uneori aceasta neincredere este justificata de cazurile in care utilizarea masajului ca metoda terpeutica se face de catre persoane incompetente (fara studii aprofundate, reale in domeniu, necalificate sau superficial calificate).
Pregatirea psihologica a bolnavului inaintea inceperii terapiei reprezinta o necesitate a carei intelegere si respectare poate asigura ameliorarea si chiar vindecarea mai rapida a bolii. In unele cazuri chiar conditioneaza posibilitatea aplicarii metodelor terapeutice.
Maseorul in societatea moderna, contemporana, poate beneficia de accesul la informatii vaste in domeniul specific muncii sale si in cel medical general. Astfel maseorul poate sa-si insuseasca un sistem de tehnici complex cu o mare si larga adresabilitate la o gama foarte larga de afectiuni, unde masajul poate fi elementul curativ principal sau poate veni ca adjuvant in completarea altor metode terapeutice. In consecinta maseorul trebuie sa beneficieze de o pregatire psihologica temeinica atat in ceea ce priveste proriile nevoi cat si in aplicarea psihoterapeuticii asupra bolnavului.
Este important ca si populatia sa beneficieze de informatii de calitate in ceea ce priveste masajul si beneficiile acestuia astfel incat publicul larg sa fie instruit, educat, determinand in consecinta o atitudine psihica coerenta si corecta in raport cu terapia prin masaj.



YUMEIHO DO