Sanatate prin echilibru

YUMEIHO

TERAPIA CARE ARE CA OBIECTIV RESTAURAREA ECHILIBRULUI FUNCTIONAL AL BIOMECANICII SI FIZIOLOGIEI CORPULUI UMAN


Sorin Iga
presedinte al Societatii Romane de Yumeiho,
instructor – terapeut gradul 6,
reprezentant international al Institutului International de Medicina Preventiva Practica din Tokyo – Japonia

Din multitudinea de metode corectiv – terapeutice dedicate tulburarilor de statica si dinamica ale aparatului locomotor uman, Yumeiho este singura terapie care isi bazeaza teoria si practica pe studiul relatiei de interdependenta dintre pozitia dominanta a centrului de greutate al corpului si potentialul maladiv, respectiv patologia umana. Aceasta deoarece centrul de greutate al corpului uman este corelat cu verticalitatea si cu echilibrul (in cel mai integral sens cu putinta), elemente indispensabile vietii noastre sanatoase.

Verticalitatea omului (pozitia bipeda), se poate mentine datorita unui efort sinergic la care participa diverse structuri ale corpului: schelet, musculatura, ligamente, elemente ale sistemului nervos (atat vegetativ cat si central), aparat cardio-vascular, etc. Aceste structuri care alcatuiesc fiinta noastra au dezvoltat pe parcursul timpului functii si arhitecturi adaptate (chiar specializate) in mentinerea verticalitatii, atat in timpul miscarii cat si in timpul staticii. De fapt statica in sine nu exista, chiar si atunci cand noi consideram ca suntem in repaus absolut ne aflam in miscare – muschii efectueaza o permanenta ajustare a pozitiei noastre generand miscari la limita perceptibila, respiratia, aparatul circulator, genereaza oscilatii, deplasari, modificari de pozitie. Data fiind amplitudinea infima a acestor miscari, le putem considera neglijabile si astfel definim aceasta stare ca fiind statica.

Pozitia verticala este asigurata in principal de axul coloanei vertebrale. Capacitatea coloanei vertebrale de a ne mentine verticalitatea si echilibrul este dependenta de starea functionala a musculaturii care o stabilizeaza (“ancoreaza”), de starea articulatiilor intervertebrale si a tesuturilor moi adiacente, si nu in ultimul rand de starea structurilor pe care se sprijina. Baza coloanei vertebrale se sprijina pe bazin (centura pelviana), care la randul lui este sustinut de membrele inferioare.

De asemenea pozitia verticala impune distributia greutatii intregului corp la nivelul talpilor, iar pentru realizarea echilibrului static vertical trebuie ca proiectia centrului de greutate al corpului sa se situeze in interiorul perimetrului delimitat de marginile laterale, anterioare si posterioare ale talpilor.

In concluzie, corpul omenesc in ortostatism (stand in picioare) trebuie sa isi distribuie in mod egal greutatea pe cele doua membre inferioare; se sprijina pe piciorul stang daca cel drept oboseste, si viceversa. Daca ambele membre inferioare obosesc, unul dintre ele va suporta primul greutatea si va resimti suprasolicitarea, apoi celalalt. Aceasta se repeta alternativ. Cu cat mai serioasa este oboseala, cu atat mai frecventa este alternarea distributiei greutatii pe cele doua membre inferioare.
Centrul de greutate al corpului isi schimba in permanenta pozitia, in functie de circumstantele si necesitatile noastre de miscare sau echilibru static. Spre exemplu oscilatiile laterale ale centrului de greutate se impun si sunt indispensabile pentru realizarea mersului, cand greutatea corpului trebuie transferata alternativ asupra membrelor inferioare.
In afara acestor oscilatii ale centrului de greutate al corpului, firesti in timpul mersului sau al ortostatismului prelungit, sunt situatii in care centrul de greutate este situat intr-o pozitie predominanta (adica sta cel mai mult timp) diferita de cea normala. Spre exemplu pe parcursul a 10 minute de mers, centrul de greutate (greutatea corpului) ar fi trebuit sa se situeze, in medie, timp de circa 5 minute pe membrul inferior drept si 5 minute pe membrul inferior stang. Daca centrul de greutate al corpului este situat dominant in partea stanga a corpului, timpul de sprijin pe piciorul drept va fi mai scurt (sub 5 minute). In acest caz membrul inferior stang va fi suprasolicitat, si oboseste mai repede. Uzura articulara, solicitarea musculaturii, “incarcarea” acestui membru fiind mai mari, se creeaza premizele unor suferinte musculare si articulare. De asemenea pentru mentinerea echilibrului coloana vertebrala trebuie sa se curbeze suplimentar.

In timpul ortostatismului (sprijin bipodal), greutatea proiectata la nivelul fiecarui membru inferior trebuie sa fie aceeasi (distribuita in mod egal). Deci o persoana cu o greutate de 70 kg, care sta in picioare timp de 10 minute trebuie sa isi sprijine pe fiecare membru cate 35 kg, in medie timp de cate 5 minute. Daca acest lucru nu este posibil din diferite cauze, atunci putem spune ca centrul de greutate al corpului (respectiv proiectia greutatii corpului la nivelul membrelor inferioare) se afla intr-o pozitie dominanta anormala. In cazul exemplului mai sus mentionat, daca se sprijina numai 30 kg pe un membru si celalalt trebuie sa suporte 40 kg, sau timpii de sprijin sunt semnificativ diferiti (3 minute un membru si 7 minute celalalt), sau combinatii intre excesul de greutate si timpul de sprijin suplimentar (membrul stang suporta in medie circa 3 minute 30 kg iar cel drept trebuie sa suporte in consecinta 40 kg timp de 7 minute).

Cauzele care pot influenta modul in care se distribuie greutatea la nivelul membrelor inferioare, respectiv situarea dominanta a centrului de greutate, sunt diverse, unele chiar extrem de complexe. Aceasta deoarece mentinerea echilibrului corpului uman in campul gravitational implica actiunea a diverse sisteme si structuri ale fiintei (sistem nervos, aparat locomotor). Dintre cele mai frecvente cauze putem mentiona: anomalii functionale sau/si de pozitie ale oaselor coxale (dislocarea coxala, leziuni ale articulatiilor bazinului, etc.); leziuni ale articulatiilor sau/si scheletului membrelor inferioare (fracturi, luxatii, entorse, artroze, artrite, etc.); leziuni ale tesuturilor de sustinere si mobilizare ale bazinului si ale membrelor inferioare (tendinite, leziuni musculare, atonii, contracturi, paralizii musculare, etc.); afectiuni neurologice (hemiplegie, sciatica, etc.). Toate aceste suferinte determina distributia inegala a greutatii la nivelul membrelor inferioare in scopul protejarii membrului cu afectiuni dureroase, sau in consecinta incapacitatii functionale a acestuia (partiala sau totala).

Pe termen scurt, aceasta asimetrie functionala nu genereaza (de obicei) tulburari majore. Insa in cazul in care afectiunile mai sus mentionate nu sunt sau nu pot fi tratate, sau sunt tratate necorespunzator, ramanand sechele, vor aparea tulburari serioase mai intai la nivelul aparatului locomotor si mai apoi (in consecinta) la nivelul intregului organism. Spre exemplu, o luxatie la nivelul gleznei netratata corespunzator poate genera in timp o scolioza, care la randul ei genereaza artroza vertebrala – afectiune in urma careia apar, de obicei, tulburari neurologice diverse (functie de segmentul vertebral afectat).

Complexitatea functionala a organismului uman nu permite afirmarea unor enunturi categorice in ceea ce priveste evolutia unor situatii, respectiv a premiselor patologice. Se poate doar analiza logica desfasurarii unor posibile evenimente care in cele din urma duc la instalarea bolilor. Adica se ia in calcul probabilitatea statistica de a se instala o suferinta plecand de la niste observatii concrete.

Dintre multitudinea cauzelor care genereaza dezechilibru in distributia greutatii la nivelul membrelor inferioare, cea mai frecvent intalnita este anomalia de pozitie a oaselor coxale, sau/si tulburarile functionale aparute la nivelul articulatiilor sacroiliace (care sunt punctul de jonctiune al oaselor coxale cu osul sacru respectiv, coloana vertebrala). Aceste tulburari functionale, asimetria de pozitie a oaselor coxale respectiv subluxarea articulatiei sacroiliace, sant numite dislocari coxale.



YUMEIHO DO