Cosmescu Cristiana – Second degree practitioner Yumeiho Therapy

The Yumeiho therapy is defined by the triad: symmetry- verticality- equilibrium. The symmetry, a decisive factor in the building of our being, esthetically, biomechanical, mentally, is determined and defined by the health of the spinal column. In turn, the spinal cord is the one that generates and sustains the verticality of the human body in the gravitational field, during movement as well as in time of rest. The verticality of each individual depends on where the gravitational attraction forces concentrate their action, meaning the body’s weight center. Equilibrium is obtained when each individual lives in harmony with the inside and the outside of their own being. But what do we do when this equilibrium is perturbed? We check the symmetry and the verticality.

Neurasthenia is the disease of exhaustion and overload, determined by mental causes external to the patient, which cause an imbalance; it is a psychogenic condition, a stress disorder. The backstage elements observed attempt to separate it from the depressive form namely distimia. Normally, neurasthenia is manifested as an irritable weakness, or it is popularly said “the nerves are leaving him”, meaning, at the smallest excitement the world is hard to bear, everything becomes annoying (public transportation on the street, beating the carpets, the flowing water, door slamming etc.). Subjected to these small pushes, the patient explodes.

The manifestations of the explosion may be impulsive, destructive or crying. Therefore, we are dealing with irascibility, fatigability, fatigue, and then with the conflict. Everyone is screaming around you inside the house, you are lying in bed, you take another pill. The tiredness continues, becomes physical, everything hurts, most especially your head. The patient becomes restless, indisposed, anxious, angst. It feels like a carrousel; you’re searching for quiet and you isolate yourself which in turn leads to lack of movement. Meaning you are not in the mood for anything and it causes a headache, you’re staying in bed and that in not recommended.

In the case of men, the angst becomes somatic, most frequently precordial or digestive; in the case of women I’s respiratory, with a feeling of suffocation, like a nod in the throat. The burnings are rapid, large consumption of oxygen, but with a sufficient intake so all these reactions take place. The emotions are easily produced, a look or one word are enough to unleash the storm. The patient realizes that he/she can no longer control himself/herself, so he/she’s crying more easily, but he/she can also laugh more easily, so he/she either cries or laughs, reactions that are exaggerated concerning the quantity. In this faze, the patient doesn’t take serious healing steps, does not address the specialist, he only becomes alarmed when there are symptoms concerning the knowledge processes, which in turn makes him distracted. The people at work believe he/she is drinking, he’s in love, anyway, they don’t know and don’t realize what’s happening, he’s not able to concentrate, he appears lost, bewildered, forgetful, doesn’t keep his word after making a promise, he messes things up, there is no more efficiency at the work place.

We must be aware that the bewildered impression is given by the spontaneous attention which has gained ground in front of the voluntary attention – paraprosexia, the patient has a rushed manner of perception of the outside environment, meaning he is not calm enough to observe, to hear, to see; suffering from angst he does it all in a hurry and this will bring outside and inside disorder. This disorder that he creates himself every day is considered by the patient to be gases on his bewilderment, on his memory; he even accuses a decrease in memory in his learning capacity name and date remembering.

As it has been said before the work capacity is decreased not only objectively, but most of all is exaggerated subjectively, the description being by metaphors such as: “I can’t do it anymore, I’m down, I’m beat”.

We will add to the Kraindler triad (irascibility, fatigability, fatigue,) insomnia. There are thousands of insomniacs, people who live with the fear that they will not sleep enough at night, leading to consequences like toxic mania by medical dependency. Another symptom is dizziness. This is scarier than the headache. The neurasthenic becomes anxious, doesn’t leave the house so that nothing happens to him, and so he doesn’t get anymore exercise. Sport isn’t even an issue, because they are not energetic by nature, which is way the Yumeiho therapy suits them so well, they are horizontally seated but it’s like they’re running for ten kilometers.

We add to the list of signs the parasitical development of all analyzers, at the top of the list – seeing disturbances. Of course the patient believes he needs glasses – so the drama begins with the ophthalmologists that can’t satisfy him “they saw me only in a superficial manner, they were in a hurry”, when it comes to owning glasses, “no way am I getting Zeiss”, he doesn’t wear them anymore because he’s suffering from neurosis. The ORL doctors have more trouble with them due to the weird descriptions that don’t fit in their schematics, the outer ear is normal, the inner as well, but they wish to have their ear troubles treated, as well as the dizziness. The paresthesia follows, which belongs to neurology, therefore we have an entire pathology from degenerative diseases to tumors. Having accused dizziness, cold limbs, intermittent limping, a decrease in muscular strength, an unevenness of the central body axis, the patient presents the highest healing potential by Yumeiho therapy.

Concerning digestive pathology they accuse aerogastria and aerocolita, which isn’t easy. The aerophagia determines night suffocations and the patient believes he is a cardiac, overwhelmed by diets given by internists, they don’t know what to eat, so they stop eating all together, they continue to lose weight, losing energy. In women the colecistic pathology is frequent, bile dyskinesia, accompanied by fear of liver stones, hepatitis. They subject themselves to dangerous interventions, but they have tubing done, x-rays, they are much explored invalids. Let’s not forget renal pathology, functional, frequent urinating, imperious, and last but not least gynecological pathology. Dysfunctions, disorders, with no organic substrate, all this amounts to nothing but the waste of enormous amounts of medicine world wide.

Most of the times we have a patient with premorbid personality, al least one of the parents has developed neurotic psychic reactions and the child being more sensitive by nature, more scared of the novelty of the environment, more prudent, more dependent will introject the parental behavior, therefore we have this semiology.

The neurasthenic is a suffering man, in pain, has the nostalgia and the wish of normality. He is the ideal patient, because he wants to get better, but he is lost and in difficulty to express his suffering. The therapist must not degrade his condition; having not yet gain trust through patience, empathy and professionalism, the patient will self blame and will incapacitate himself.

We have established a Yumeiho therapy program for those who wished to achieve the prophylaxis of neurasthenic neurosis. The final objective – a good control over your own organism by applying a series of manual therapeutic procedures that strive for the regaining of the organism’s equilibrium affected by the bad conditions to which it is subjected every day. For those who are already suffering but also prophylactic, the program has been extended throughout several months, one session a week.

During each session we have applied all 100 fundamental Yumeiho therapy procedures, after having measured the degree of symmetry of the form, the tonus, the movement and body pose. Along the way the data has been stocked and compared to follow the evolution. After the first session, there have already been signs of positive effects by the enlargement of joint movement, meaning liberty in motion. The muscle rigidity has gone, which has brought the patient a pleasant, comfort state. Having removed the fatigue, the patient has more time for himself and for others, meaning familial and professional relationship have been improved.

Conclusion: neurasthenia is a state determined by a profound lack of trust in ourselves. The Yumeiho therapy helps to recover that trust.


1. Iga Sorin, Class notes, president of the Romanian Yumeiho Society, therapist instructor degree 6, international representative of Practical Preventive Medicine from Tokyo-Japan, Timisoara, 2008.

2. Romila Aurel, Psychiatry 2th ed. Revised, Free Psychiatrist Association from Romania Publishing, Bucharest, 2008.


Terapia Yumeiho® si profilaxia imbolnavirii coloanei vertebrale

Sorin Iga
presedinte al Societatii Romane de Yumeiho®,
instructor – terapeut gradul 6,

Prezentare la Congresul International al Medicilor Esperantisti – Osijek (Croatia, 2002)

Terapia Yumeiho® este strucuturata in jurul notiunii de armonie, de echilibru, in cel mai integral sens cu putinta.

Echilibru inseamna sanatate. Functionarea armonioasa a structurilor si aparatelor anatomo-fiziologice este indispensabila starii de sanatate.

In cele ce urmeaza vom aborda subiectul echilibrului din punct de vedere al biomecanicii aparatului locomotor (in speta coloana vertebrala) considerandu-l ca fiind corelat -interdependent- cu cel fiziologic si psihic.


Pozitionarea dominanta a centrului de greutate (C.G.) al corpului uman determina felul in care sunt solicitate structurile aparatului locomotor.

C.G. al corpului functioneaza ca sistem de referinta al miscarii efectuate in campul gravitational al pamantului.

Studii aprofundate, desfasurate pe parcursul a circa 30 de ani, au confirmat teoriile medicinii traditionale extrem orientale conform carora exista o stransa legatura intre descentrarile pozitiei dominante a C.G. al corpului uman si potentialul maladiv.

In echilibru ortostatic, C.G. se situeaza pe axa verticala, in planul median al corpului, facilitand distributia simetrica a greutatii (respectiv a masei corporale) la nivelul membrelor inferioare. C.G. efectueaza mici oscilatii, relativ eliptice, fata de punctul central considerat de referinta. Aceste oscilatii sunt efectuate in functie de variatiile de tonus ale membrelor inferioare, determinate sau nu de miscarile segmentelor superioare (trunchi, membre superioare, cap). Pentru a indeplini cerintele de echilibru si simetrie, punctul in care se situeaza rezultanta acestor oscilatii trebuie sa ramana central, in planul de referinta. In cazul in care membrele inferioare nu pot suporta in mod egal greutatea corpului, C.G. va avea tendinta sa se situeze dominant in afara axei verticale a corpului (se are in vedere valoarea medie a oscilatiilor C.G. rezultanta in timp!). In acest caz vorbim de o asimetrie de pozitie dominanta a C.G.

Asimetria de pozitie a C.G. este intretinuta si uneori chiar determinata si prin modificarea curburilor fiziologice normale ale coloanei vertebrale.

Pozitia dominanta a C.G. este influentata si determinata de foarte multi factori cum ar fi:

- asimetriile oaselor coxale (subluxatiile lor);

- tulburarile functionale si patologii ale articulatiilor coxo-femurale;

- afectiuni ale articulatiilor sacro-iliace;

- afectiuni ale simfizei pubiene;

- suferinte articulare ale genunchilor, gleznei, meta-tarso-falangiene;

- suferinte musculare ale membrelor inferioare, soldului, regiunii lombare (si nu numai);

- suferinte neurologice (nevrite, hemiplegii, iritari radiculare de diferite etiologii);

- etc.

Devierile pozitiei dominante ale C.G. impieteaza asupra echilibrului respectiv sanatatii intregului organism (atat din punct de vedere al staticii si dinamicii cat si din punct de vedere fiziologic), insa cele mai grave consecinte se regasesc la nivelul coloanei vertebrale.

Potentialul artrozic, degenerativ, al articulatiilor intervertebrale este direct determinat de biomecanica defectoasa a acestora iar in conditiile unui dezechilibru postural, pe termen lung, determinat de modificari ale pozitiei C.G., nu putem lua in considerare o functionare armonioasa a articulatiilor intervertebrale.

Trebuie de asemenea mentionat rolul adesea hotarator pe care il are pozitia C.G. asupra modului in care evolueaza arhitectura, morfismul, corpului uman. De asemenea maniera functionala habituala statica si dinamica a aparatului locomotor sufera o certa influenta in functie de pozitia dominanta si posibilitatile de deplasare ale centrului de greutate. Lucrul acesta este stiut, studiat si folosit in medicina sportiva de performanta si in recomandarile de conduita de recuperare facute de medicii ortopezi.


Centura pelviana este cea care asigura baza functionala atat in dinamica cat si in statica a coloanei vertebrale. Inegalitatile membrelor inferioare, aparute in consecinta unor disfunctii sau asimetrii ale bazinului, duc intotdeauna la aparitia si intretinerea curburilor patologice ale coloanei vertebrale. Despre rolul acestora in generarea si intretinerea bolilor degenerative ale coloanei vertebrale s-au scris multe lucrari, existand in acest sens studii stiintifice elaborate, publicate in diverse lucrari de specialitate.

Ca si prioritate in abordarea terapeutica, terapia yumeiho®
propune in primul rand corectarea pe cat posibil a tulburarilor de statica si dinamica ale articulatiilor centurii pelviene, fapt care are drept consecinte corectarea pozitiei C.G. al corpului deci o distributie simetrica a greutatii corpului pe membrele inferioare. Normalizarea functionala (a tonusului, a biomecanicii articulare) asigurata la nivelul membrelor inferioare influenteaza pozitiv, din toate punctele de vedere, coloana vertebrala.


Tehnica speciala de masaj care se aplica la nivelul musculaturii paravertebrale (sacro-spinale), la nivelul muschilor gatului si la nivelul muschilor umerilor, permite o buna decontracturare, o drenare eficienta si o troficizare a tuturor tesuturilor adiacente coloanei vertebrale. Toate acestea au un rol important in profilaxia aparitiei bolilor degenerative atat la nivelul discului intervertebral, la nivelul vertebrei, cat si la nivelul aparatului musculo-ligamentar ce asigura biomecanica articulara a coloanei vertebrale (c. v.) .

Putem detalia efectul profilactic si deseori chiar curativ pe care terapia yumeiho®
il asigura la nivelul discului intervertebral. Se stie ca discul intervertebral este un cartilagiu fibroelastic care se compune din: nucleul pulpos si inelul cartilaginos (fibros).

Inelul fibros periferic este alcatuit din lame de fibre conjunctive care se insera profund pe zona compacta osoasa, continuandu-se cu fibrele colagene ale osului. Nucleul pulpos central este alcatuit dintr-o masa cu aspect gelatinos, este oval ca o lentila turtita si este alcatuit dintr-un tesut fibros foarte lax infiltrate cu lichid (75–90%). El se comporta fizic ca un gel care pierde apa si isi diminueaza fluiditatea in raport direct cu presiunea care se exercita asupra lui. De asemenea trebuie mentionat ca nucleul pulpos are o mare forta de imbibitie, fapt ce determina alungirea cu cativa centimetrii a coloanei vertebrale aflate in repaus. Dimensiunea alungirii depinde de starea de sanatate a discului intervertebral, de stare musculaturii si a aparatului ligamentar (contracturile musculare, afectiunile ligamentare nu permit repausul absolut al discului intervertebral exercitand presiuni asupra acestuia chiar si in pozitia de repaus absolut a coloanei de exemplu in decubit dorsal). Nucleul pulpos este deformabil, elastic si expansibil aceste calitati sunt legate de continutul sau in apa. Nucleul pulpos se afla astfel in permanenta presiune si este usor de inteles de ce orice defect al inelului fibros care-l inconjoara permite hernierea lui (hernia de disc). Vascularizatia variaza cu varsta, astfel ca daca la embrion este prezenta, la adult prezenta vascularizatiei este posibila numai in conditii patologice. In aceste conditii nutritia cartilajului, la adult, se face prin imbibitie, prin lamelele terminale ale suprafetelor articulare vertebrale. In consecinta nutritia cartilajului este dependenta atat de starea de solicitare a coloanei vertebrale cat si de starea muschilor care exercita influenta directa asupra acesteia. Deci putem concluziona ca prelucrarea mecanica, manuala, a musculaturii care intervine in statica si dinamica articulatiilor intervertebrale poate asigura atat o nutritie corespunzatoare la nivelul discului intervertebral (si chiar a corpului si arcului vertebral) cat si mentinerea mobilitatii vertebrale in limite fiziologice. Tehnicile de manipulare permit o eliberare presiunii care impieteaza asupra mecanismului de imbibitie la nivelul cartilajului, asigura corectarea unor deficiente functionale la nivelul articulatiilor intervertebrale (mai ales la nivel interapofizar). Aceasta corectare are atat un rol de diminuare – corectare a uzurii suprafetelor articulare (artroza este una din consecintele acestei uzuri necorespunzatoare), cat si un rol de prevenire (diminuare, in anumite cazuri chiar eliminare) a iritatiilor radiculare. Este unanim recunoscuta incidenta crescuta a suferintelor de tip nevralgic de origine medular-vertebrala: nevralgia de sciatic, nevralgia intercostala, nevralgia cervico-brahiala, etc. Toate aceste nevralgii pot avea ca si etiologie atat boli degenerative ale discului intervertebral, ale vertebrelor, hernii intraspogioase ale nucleului pulpos, hernii prin destructia inelului fibros cu afectarea radacinii nervilor periferici, cat si subluxatiile vertebrale. Orice modificare de pozitie, chiar la nivelul a numai unei vertebre duce implicit la tulburari functionale ale intreg ansmblului functional al coloanei vertebrale. Tulburarile functionale, inevitabil, vor afecta pe parcursul timpului atat starea de sanatate a coloanei vertebrale cat si starea de sanatate a intregului organism. Aceste tulburari functionale pot fi prevenite prin aplicarea terapiei yumeiho®. Efectul terapiei yumeiho®
privind prevenirea aparitiei osteocondrozei vertebrale a fost studiat timp de 10 la Spitalul Militar Central, de Cercetari Stiintifice al Aviatiei Militare din Moscova. Subiectii fiind piloti militari si cosmonauti. Pilotii in general sufera de afectiuni degenerative la nivelul discurilor intervertebrale datorita suprasolicitarilor la care sunt supusi in timpul zborurilor la viteze supersonice sau in urma fortei gravitationale artficiale multiplicate pe parcursul diferitelor actiuni specifice. Concluzia acestui studiu efectuat cu mijloace moderne de investigare (complexe) a fost ca in urma aplicarii terapiei yumeiho®
s-au redus semnificativ fenomenele degenerative la nivelul coloanei vertebrale la pilotii supusi terapiei fata de lotul martor si fata de datele inregistrate anterior.

Cele mai frecvente afectiuni ale coloanei vertebrale sunt artrozele. Artroza cervicala (spondiloza cervicala) este afectiunea pentru care pacientii se prezinta cel mai frecvent la medic. Aceasta deoarece este foarte ”zgomotoasa ” din punct de vedere al simptomatologiei.

Nu se cunoaste exact etiologia artrozelor, insa se pot enumera o serie de factori favorizanti:

- expunerea repetata si de durata la frig (mai ales asociat cu umezeala);

- atitudini vicioase ale gatului si portiunii superioare a trunchiului care determina solicitarea unilaterala sau defectuoasa din punct de vedere biomecanic a articulatiilor intervertebrale cervicale, stressul biomecanic – articular repetitiv determinat de factori habituali sau ocupationali, de ex: munca la birou, la computer, sofat, etc.),

- tulburari metabolice;

- tulburari hormonale;

- sindromul nevrotic (prin mecanisme multiple, dar nu este deloc de neglijat atitudinea tensionata a bolnavilor si posturile vicioase pe care le abordeaza);

In compensarea acestor factori favorizanti si agravanti terapia yumeiho®
propune urmatoarele:

- eliminarea (ameliorarea) curburilor patologice ale coloanei vertebrale prin procedee specifice fiecarui caz in parte;

- stabilizarea coloanei intr-o postura cat mai apropiata de normalitate, prin corectarea tulburarilor functionale la nivelul centurii pelviene si ale membrelor inferioare;

- asigurarea unui tonus normal, fiziologic, al tuturor muschilor scheletici;

- ameliorarea circulatiei sanguine si a limfei, cu beneficii remarcabile la nivelul incetinirii procesului degenerativ;

- mentinerea (redobandirea) unei amplitudini functionale fiziologice la nivelul tuturor articulatiilor corpului uman;

- asigurarea relaxarii intregului organism (cu certe efecte benefice fizice si psihice);

- echilibrarea (pe cat posibil) a sistemului nervos vegetativ si in consecinta sprijinirea sistemului endocrin.

Terapia Yumeiho®
contine atat elemente de terapie generala a ansmblului functional al fiintei umane, cat si protocoale terapeutice aplicabile in functie de specificul patologic si personal al bolnavului. Putem spune ca Yumeiho® este o Terapie Integrala cu aplicatii paticularizate.

Terapia Yumeiho® se aplica prin metode exclusiv manuale cum ar fi: procedeele speciale de masaj, punctoterapia, imbinate armonios si inteligent cu mobilizari, intinderi si manipulari articulare, efectuate asupra tuturor articulatiilor corpului. Pentru mentinerea efectului curativ, se asigura armonia functionala a organismului prin corectarea dislocarii coxale, corectarea atitudinii posturale, asigurarea unui tonus normal al musculaturii scheletice (si chiar a musculaturii organelor interne si a vaselor sangvine).

Pentru a intelege maniera practica de profilaxie a terapiei yumeiho®, este de ajuns sa ne gandim cate neajunsuri creeaza contracturile musculare patologice:

  1. - afecteaza circulatia sanguina si limfatica, atat la nivelul muschiului in sine cat si la distanta (prin comprimarea pachetului vasculo – nervos care deseori traverseaza zone delimitate de formatiuni musculare);
  2. - afecteaza biomecanica articulatiilor. De mentionat ca, in general, suferinta se instaleaza la nivelul a mai multor articulatii intervertebrale, deoarece intrega coloana vertebrala se comporta ca un ansamblu functional (numita deseori si „organ axial”), pe care muschiul contracturat (sau muschii hipertonici) il afecteaza printr-o functionalitate necorespunzatoare determinand in consecinta reducerea amplitudinii miscarii in unele articulatii sau cresterea peste limitele fiziologice normale in altele.
  3. - afecteaza starea psihica a pacientului prin fenomene ca: disconfort fizic si psihic, oboseala cronica, etc. determinate de factorul algic -durere- respectiv iritatia permanenta a terminatiilor nervoase din musculatura afectata (chiar si a baroceptorilor din tendoane ). In acest mod se poate facilita aparitia nevrozei anxioase, dar si in consecinta dificultatilor de adaptare la cerintele vietii cotidiene (indeplinirea deficitara a sarcinilor de serviciu, conflicte familiale datorate iritabilitatii deosebite a suferindului, etc.). Se stie ca 70% din bolnavii cu spondiloza -artroza- cervicala prezinta tulburari de tip nevrotic.

Spondiloza cervicala (si nu numai!) este acompaniata in 100 % din cazuri de contracturi musculare cronice si in consecinta de limitarea mobilitatii gatului, cu tendinta la agravare permanenta!

Toate aceste neplaceri pot fi prevenite prin aplicarea masajului special decontracturant, si a tehnicilor de intindere (stretching). Cercetari efectute in anii 80 au demonstra ca in urma aplicarii procedeelor de masaj manual, acidul lactic acumulat in muschi in urma solicitarii prelungite a acestuia, sufera un proces de reconversie in A.T.P. ( A.T.P. -adenozintrifosfaza- fiind principala sursa de energie a muschiului!). Manipularea si mobilizarea articulatiilor, in limitele fiziologice, previn si chiar pun ordine in problemele aparute.

Modul de viata al omului modern presupune: sedentarism, posturi si atitudini vicioase mentinute mai multe ore zilnic -ani la rand-, tratarea disconfortului si a durerii (primele semne de alarma!) cu medicatie antalgica, prezentarea la medic atunci cand deja s-au produs fenomene degenerative ireversibile etc. Indiferenta fata de toate acestea duce la dezvoltarea precoce a patologiei coloanei vertebrale, cu grave consecinte pe termen lung, atat in ceea ce priveste capacitatea de munca si intergrare familiala a bolnavului cat si costurile sociale legate de tratarea unor afectiuni practic incurabile.

Pentru prevenirea aparitiei acestor probleme, severe, exista posibilitatea aplicarii mai multor solutii cum ar fi:

- practicarea moderata a unui sport;

- gimnastica de intretinere si cea medicala,

- masajul de relaxare – intretinere, etc.

Insa nu va puteti restabili eficient simetria morfologica si functionala folosind doar mtodele enumerate mai sus. Acestea nu va pot egaliza membrele inferioare, nu va pot echilibra eficient coloana deci nu pot realiza cu adevarat armonia functionala. Din contra, acele parti ale corpului care sunt dominante se vor folosi mai mult, deci tonifia pana la contractura (hipertonie) iar cele hipotone vor fi tonifiate ineficient.

Spre exemplu: in cazul alergarii si chiar al gimnasticii veti fi tentati sa va sprijiniti dominant mai mult pe membrul inferior mai puternic, simtit mai stabil, mai eficient. Acesta solicitare dominant unilaterala va determina in timp o diferenta functionala semnificativa intre cele doua membre inferioare care va duce in cele din urma la afectarea grava a membrului suprasolicitat.

Daca ati descoperit ca aveti un membru inferior pe care va sprijiniti predominant, puteti fi siguri si de faptul ca aveti curburi patologice (mai mult sau mai putin evidente) la nivelul coloanei vertebrale. De asemenea puteti fi siguri ca aceste curburi se vor agrava in timp, si ca vor provoca uzura prematura a suprafetelor articulare intervertebrale. Vertebrele aflate in punctele de inflexiune ale coloanei vor fi cele mai afectate, de asemenea discurile intervertebrale vor avea tendinte atat de herniere cat si de calcifiere. Aceasta deoarece suprasolicitarea discului este urmata de fenomene degenerative. Mecanismele fiziologice compensatorii incearca stabilizarea discului, a segmentului afectat, prin limitarea mobilitatii si ”sudarea” vertebrelor instabile. Daca discurile intervertebrale si-au pastrat proprietatile fizico-chimice atunci ele pot sa-si indeplineasca multiplele roluri functionale cum ar fi:

- contributia, prin rezistenta lor, la mentinerea curburilor coloanei;

- favorizeaza, prin elasticitatea lor, revenirea la starea de echilibru dupa terminarea miscarii;

- transmit in toate directiile greutatea corpului diferitelor segmente ale coloanei;

- amortizeaza socurile sau presiunile la care fiecare segment este supus in mod special in cursul miscarilor sau eforturilor.

Important de stiut este faptul ca manipularile si mobilizarile vertebrale permit reabilitarea (partiala) numai a acelor discuri la care gradul de degenerescenta este sub 50%. In consecinta trebuie actionat pana nu este prea tarziu.

Manipularile vertebrale practicate in cadrul terapiei yumeiho® asigura restabilirea echilibrului functional atat al articulatiilor inter-apofizare cat si al discului intervertebral prin eliminarea tensiunilor ligamentare si punerea in ordine, din punct de vedere biomecanic si fiziologic, ale acestora.


Relatia dintre pozitia dominanta a centrului de greutate al corpului uman si potentialul maladiv


Nota :
In cele ce urmeaza se analizeaza pozitia dominanta a centrului de greutate (C.G.) al corpului uman in raport cu distributia greutatii corporale la nivelul membrelor inferioare.

1. Dislocarea oaselor coxale (luxatii sau subluxatii ale articulatiilor sacro-iliace) determina dezechilibre ale pozitiei dominante a C.G.
2. Dezechilibrul pozitiei dominante al C.G. induce tulburari de tonus muscular la nivelul membrelor inferioare si afecteaza articulatiile intregului corp.
3. Pozitia C.G. oscileaza, se schimba in permanenta, insa cu siguranta se va situa dominant in dreapta sau stanga pe parcursul unor perioade de timp bine definite (fixe).
4. Dislocarea coxala (D.C.) poate apare inca din viata intra-uterina, cauzele putand fi : ereditare – dislocarea coxala prezenta la mama, stressul psihic si fizic al mamei, patologice (uter infantil, traumatisme, etc.)
5. Dislocarea coxala cauzeaza dezechilibre ale tonusului muscular (hipotonie (laxitate) musculara si hipertonie (tetanie, contractura cronica musculara). Aceste dezechilibre se reflecta si in miscarile reflexe, involuntare (chiar si in cele din timpul somnului).
6. Inclinatiile, tendintele inconstiente, spre efectuarea anumitor miscari si abordarea anumitor pozitii, agraveaza dezechilibrul existent (potenteaza cauza acestuia)
7. Stressul psihic, prin tensiunile musculare induse la nivelul intregului corp, agraveaza (mareste) dezechilibrul pozitiei C.G.
8. Practicarea diferitelor forme de sport, chiar si gimnastica, pot agrava dezechilibrul pozitiei dominante a C.G. Chiar si alergarea si mersul daca sunt facute in exces pot avea acest efect. Racelile, oboseala excesiva, abuzul de alcool, abuzul de alimente, etc. pot agrava dezechilibrul C.G.
9. Dezechilibrul C.G. influenteaza apetitul, functionarea organelor implicate in digestie, metabolismul, facilitand astfel instalarea obezitatii sau a subponderabilitatii (casexiei).
10. Dezechilibrul pozitiei dominante al C.G. intotdeuna induce tulburari care se manifesta in una dintre jumatatile (partile laterale) corpului (dreapta sau stanga), inclusiv la nivelul partiilor drepte sau stangi ale creierului si organelor interne.
11. Activitatea, echilibrul functional al Sistemului Nervos Vegetativ, ( Simpatic si Parasimpatic) este influentat si de pozitia dominanta a C.G.
12. Starea psihica (deprimare, bucurie, depresie, vivacitate, etc) este influentata si de pozitia dominanta a C.G.
13. Dezechilibrele pozitiei C.G. pot fi masurate si analizate cu precizie folosind aparate de masura (cantare) computerizate, insa chiar si in lipsa acestora se pot trage concluzii certe (prin teste comparative ale articulatiilor, tonusului muscular, prin anamneza, etc.).
14. Pentru restauraea starii de echilibru/sanatate este important sa se anuleze cauzele dezechilibrului pozitiei dominante a C.G. si se pastreze in timp echilibrul/rezultatele obtinute.
15. Daca dezechilibrul C.G. atinge un anumit grad corpul uman reactioneaza schimband pozitia dominanta, adica intra in functiune capacitatea organismului de auto-echilibrare. Spre exemplu : dupa o perioada in care C.G. se afla situat dominant in dreapta (greutatea corpului fiind distribuita majoritar asupra membrului inferior drept) el va fi mutat dominant in partea stanga ( greutatea corpului va fi distribuita majoritar asupra membrului inferior stang). In aceasta perioada simptomele bolilor sau/si ale tulburarilor functionale avute pana in acel moment (perioada) dispar, urmand a fi inlocuite cu altele noi (pe parcursul timpului).

Dr. Saionji Masayuki ; Opava – Cehia – 1999 julie ; Congresul International al Medicilor Esperantisti ;
Traducere din esperanto : Sorin Iga – Timisoara – Romania – 2008 iulie


Arta de a cuceri simetria… oaselor coxale

Articol aparut in Agenda (Timisoara), 15.03.2003

Sorin Iga, preşedintele Societăţii Române de Yumeiho ®, ne prezintă câteva din secretele terapiei cu acelaşi nume.
În Timişoara funcţionează de câţiva ani Societatea Română de Yumeiho®, dar puţini sunt cei care ştiu ce este Terapia Yumeiho® şi în ce cazuri se recurge la aceasta. De la cei specializaţi în domeniu am aflat că, printr-o tehnică asemănătoare masajului, Terapia Yumeiho® ne “ia” durerile de spate sau cele ale muşchilor, bazându-se pe principiul (re)dobândirii simetriei oaselor coxale, ale bazinului.

De multe ori ne doare spatele pentru că am stat prea mult pe scaun la birou sau în faţa calculatorului. V-aţi întrebat vreodată de ce ducem plasele încărcate cu aceeaşi mână şi de ce purtăm geanta pe umărul opus? Chiar şi unele organe interne ne pot crea neplăceri dacă stăm prea mult într-o anumită poziţie, de cele mai multe ori incorectă. Chiar şi acum, când scriu aceste rânduri, coloana mea vertebrală stă curbată pentru că nu pot (sau nu încerc destul) să-mi corectez poziţia, iar după ceva timp simt chiar o durere surdă.

Toate acestea pot fi explicate şi prin asimetria oaselor coxale, ale bazinului, care, statistic vorbind, numai la două persoane dintr-o mie sunt simetrice. Asimetria oaselor coxale provoacă o curbare patologică a coloanei vertebrale, ceea ce duce la o distribuţie inegală a greutăţii corpului pe cele două membre inferioare, la contracţii musculare prelungite, poate duce la o “uzură” prematură a articulaţiilor, la o circulaţie sanguină deficitară. Prin aplicarea terapiei coxale se urmăreşte păstrarea sau redobândirea simetriei bazinului, a verticalităţii corpului uman, precum şi diminuarea sau îndepărtarea suferinţelor fizice.

Dl Sorin Iga, preşedintele Societăţii Române de Yumeiho®, care îşi desfăşoară activitatea la Timişoara, spune că o mare parte a bolilor îşi au originea în distribuţia defectuoasă a greutăţii la nivelul membrelor inferioare, în tulburarea stării musculaturii, a articulaţiilor, a sistemului nervos şi circulator. Terapia coxală sau Yumeiho® constă într-o succesiune de acţiuni manuale executate asupra corpului uman în scopul redobândirii simetriei funcţionale şi ameliorării stării de sănătate. Este compusă dintr-o tehnică specială de masaj derivată din tehnicile chinezeşti TUI – NA, din tehnici de manipulare osteo-articulare şi din manevre de presopunctură.

Pacienţii care se prezintă la terapeuţii Societăţii Române de Yumeiho® sunt fie trimişi de medici care colaborează cu asociaţia, fie vin din proprie iniţiativă. Aceştia din urmă sunt trimişi să obţină avizul medicului de familie sau al medicului specialist, în care să se specifice clar diagnosticul pacientului. Apoi, în baza diagnosticului, se aplică viitoarea conduită terapeutică. Yumeiho® se bazează pe acţiuni manuale asemănătoare masajului şi cuprinde aproximativ 100 de manevre executate pe corpul pacientului. Din multe puncte de vedere se aseamănă cu terapia aplicată în osteopatie (care constă în aplicaţii manuale la nivelul articulaţiilor corpului), deosebirea constând în importanţa acordată poziţiei oaselor bazinului şi centrului de greutate a corpului uman.

Prin aplicarea Terapiei Yumeiho® s-au obţinut rezultate deosebite în prevenirea şi tratarea bolilor articulare ale coloanei vertebrale, ale membrelor inferioare, atât de origine reumatismală, cât şi post-traumatică (după un accident, de exemplu), tulburări de statică a coloanei vertebrale (cifoză, scolioză, lordoză etc.). “Trebuie menţionat că prin această terapie nu pot fi tratate boli infecţioase acute sau cancer, nici o maladie în fază acută”, precizează Sorin Iga, pentru a evita posibilele dubii.

“Aplicaţii militare”
Între 1991 şi 1999, Terapia Yumeiho® a fost studiată la Centrul de Cercetări Ştiinţifice al Aviaţiei Militare din incinta Spitalului Militar din Moscova, unde terapia a fost aplicată cosmonauţilor şi piloţilor. Prin natura meseriei lor, aceştia sunt supuşi unei forţe gravitaţionale extrem de puternice, care, în timp, degradează articulaţiile coloanei vertebrale. Concluziile studiului vorbesc de la sine: s-a observat reducerea leziunilor la nivelul coloanei vertebrale (osteocondroză), precum şi ameliorarea funcţiilor sistemului nervos vegetativ la piloţii care au fost supuşi terapiei.

Calea spre armonie

Instruirea celor care doresc să ştie mai multe despre Yumeiho® (care înseamnă “calea spre armonie”) sau chiar să o practice presupune mai multe niveluri de pregătire, 7 în total. La nivelurile 1 şi 2 se situează începătorii, care nu au drept de practică terapeutică. De la nivelul 3 se poate practica Yumeiho®, autorizarea terapeuţilor şi acordarea diplomelor realizându-se doar de către Institutul Naţional de Medicină Preventivă Practică din Tokyo, condus de maestrul Masayuki Saionji. Doar 10 persoane din întreaga lume au reuşit să atingă nivelul 5, printre care se numără şi Sorin Iga, nivelurile 6 şi 7 nefiind încă atinse de nimeni (in 2003).

Sorin Iga a urmat pentru prima dată un curs de iniţiere în Yumeiho® la Bucureşti, în 1994, an în care Masayuki Saionji a venit în România pentru prima oară. De atunci, a frecventat cursuri atât în ţară, cât şi în străinătate şi a predat, la rândul lui, în Croaţia, Iugoslavia sau Bulgaria. Pasionat de mic de cultura chineză, el a învăţat limba esperanto şi astfel a reuşit să afle cât mai multe despre poporul chinez. Cunoaşterea acestei limbi îi este de mare folos şi acum, deoarece la congresele internaţionale şi la toate întâlnirile “discipolilor” lui Saionji limba de comunicare este esperanto. În vara acestui an (2003), are loc la Oradea un Congres Internaţional de Yumeiho®, la care participă şi maestrul Masayuki Saionji şi care va face o vizită “de lucru” şi la Timişoara, ne promite dl Sorin Iga.

Scurt istoric

Deşi este de dată relativ recentă, istoria Terapiei Yumeiho® este una extrem de interesantă. În aproximativ 50 de ani de la descoperirea ei, a ajuns să fie practicată în prezent în peste 70 de ţări din lume.

În jurul anilor ’50, maestrul japonez Shuichi Ohno Hidegatsu face o călătorie în China pentru a studia pictura şi scrierea caligrafică chineză. Aşa ajunge la celebra mănăstire Shaolin (Shaolin înseamnă “pădurice”) unde se găseau documente antice, scrise în vechea caligrafie chineză. Pe lângă această descoperire, Hidegatsu mai află ceva la fel de interesant. El a fost surprins să constate că în mănăstire existau, pe lângă preoţi şi călugări, câteva persoane care se ocupau de „reabilitarea“ preoţilor, cărora le îndreptau spatele. Ei foloseau o tehnică manuală similară masajului de astăzi. Impresionat de această tehnică, el decide să o aducă cu el în Japonia. De popularizarea şi dezvoltarea acesteia s-a ocupat, însă, unul dintre elevii lui Hidegatsu, Masayuki Saionji, care este considerat fondatorul Terapiei coxale. În urma unui studiu, de peste 20 de ani, al diverselor practici terapeutice tradiţionale, Saionji a sistematizat această terapie şi a făcut-o cunoscută sub numele de Yumeiho®; în timp, ea a mai purtat denumiri precum Masaj Oriental Special Divin sau Terapie de Îndreptare a Coxalelor, Masaj şi Presopunctură. Masayuki Saionji a absolvit Nihon – Shiatsu senmon Gakko din Tokyo (Institutul Naţional de Terapii Tradiţionale Japoneze) cu titlul de maestru în terapii tradiţionale. În anul 1980, a înfiinţat la Tokyo Institutul Internaţional de Medicină Preventivă Practică. În prezent, există atât în Japonia, cât şi în multe ţări europene sau asiatice, centre medicale în care se pune un mare accent pe practica Terapiei Yumeiho®, datorită complexităţii efectelor sale asupra corpului uman.

Societatea Română de Yumeiho®

În întreaga lume există 10 Societăţi Naţionale de Yumeiho®, în tot atâtea ţări, care sunt subordonate administrativ Societăţii Mondiale de Yumeiho®, cu sediul la Tokyo, şi care la rândul ei este subordonată Institutului Internaţional de Medicină Preventivă Practică, condus de maestrul Masayuki Saionji. În anul 2000, lua fiinţă la Timişoara Societatea Română de Yumeiho® la iniţiativa dnilor Sorin Iga şi Radu Văcărescu – instructori-terapeuţi acreditaţi de Institutul Internaţional de Medicină Preventivă Practică – şi dr. Ofelia Lugojan, medic primar medicină generală şi homeopat. Asociaţia, nonprofit şi neguvernamentală, îi reuneşte pe toţi cei care practică Terapia coxală sau Yumeiho®, scopul principal al lor fiind promovarea şi acreditarea terapiei în România, precum şi introducerea metodei în conceptul de medicină integrativă. Preşedintele Societăţii Române de Yumeiho® este dl. Sorin Iga, care este în acelaşi timp şi director adjunct în cadrul Societăţii Mondiale de Yumeiho®.

Societatea organizează periodic cursuri de iniţiere în terapia Yumeiho®.
Tuturor absolvenţilor acestor cursuri de perfecţionare li se acordă certificate de absolvire emise de Ministerul Muncii.


Sanatate prin echilibru



Sorin Iga
presedinte al Societatii Romane de Yumeiho,
instructor – terapeut gradul 6,
reprezentant international al Institutului International de Medicina Preventiva Practica din Tokyo – Japonia

Din multitudinea de metode corectiv – terapeutice dedicate tulburarilor de statica si dinamica ale aparatului locomotor uman, Yumeiho este singura terapie care isi bazeaza teoria si practica pe studiul relatiei de interdependenta dintre pozitia dominanta a centrului de greutate al corpului si potentialul maladiv, respectiv patologia umana. Aceasta deoarece centrul de greutate al corpului uman este corelat cu verticalitatea si cu echilibrul (in cel mai integral sens cu putinta), elemente indispensabile vietii noastre sanatoase.

Verticalitatea omului (pozitia bipeda), se poate mentine datorita unui efort sinergic la care participa diverse structuri ale corpului: schelet, musculatura, ligamente, elemente ale sistemului nervos (atat vegetativ cat si central), aparat cardio-vascular, etc. Aceste structuri care alcatuiesc fiinta noastra au dezvoltat pe parcursul timpului functii si arhitecturi adaptate (chiar specializate) in mentinerea verticalitatii, atat in timpul miscarii cat si in timpul staticii. De fapt statica in sine nu exista, chiar si atunci cand noi consideram ca suntem in repaus absolut ne aflam in miscare – muschii efectueaza o permanenta ajustare a pozitiei noastre generand miscari la limita perceptibila, respiratia, aparatul circulator, genereaza oscilatii, deplasari, modificari de pozitie. Data fiind amplitudinea infima a acestor miscari, le putem considera neglijabile si astfel definim aceasta stare ca fiind statica.

Pozitia verticala este asigurata in principal de axul coloanei vertebrale. Capacitatea coloanei vertebrale de a ne mentine verticalitatea si echilibrul este dependenta de starea functionala a musculaturii care o stabilizeaza (“ancoreaza”), de starea articulatiilor intervertebrale si a tesuturilor moi adiacente, si nu in ultimul rand de starea structurilor pe care se sprijina. Baza coloanei vertebrale se sprijina pe bazin (centura pelviana), care la randul lui este sustinut de membrele inferioare.

De asemenea pozitia verticala impune distributia greutatii intregului corp la nivelul talpilor, iar pentru realizarea echilibrului static vertical trebuie ca proiectia centrului de greutate al corpului sa se situeze in interiorul perimetrului delimitat de marginile laterale, anterioare si posterioare ale talpilor.

In concluzie, corpul omenesc in ortostatism (stand in picioare) trebuie sa isi distribuie in mod egal greutatea pe cele doua membre inferioare; se sprijina pe piciorul stang daca cel drept oboseste, si viceversa. Daca ambele membre inferioare obosesc, unul dintre ele va suporta primul greutatea si va resimti suprasolicitarea, apoi celalalt. Aceasta se repeta alternativ. Cu cat mai serioasa este oboseala, cu atat mai frecventa este alternarea distributiei greutatii pe cele doua membre inferioare.
Centrul de greutate al corpului isi schimba in permanenta pozitia, in functie de circumstantele si necesitatile noastre de miscare sau echilibru static. Spre exemplu oscilatiile laterale ale centrului de greutate se impun si sunt indispensabile pentru realizarea mersului, cand greutatea corpului trebuie transferata alternativ asupra membrelor inferioare.
In afara acestor oscilatii ale centrului de greutate al corpului, firesti in timpul mersului sau al ortostatismului prelungit, sunt situatii in care centrul de greutate este situat intr-o pozitie predominanta (adica sta cel mai mult timp) diferita de cea normala. Spre exemplu pe parcursul a 10 minute de mers, centrul de greutate (greutatea corpului) ar fi trebuit sa se situeze, in medie, timp de circa 5 minute pe membrul inferior drept si 5 minute pe membrul inferior stang. Daca centrul de greutate al corpului este situat dominant in partea stanga a corpului, timpul de sprijin pe piciorul drept va fi mai scurt (sub 5 minute). In acest caz membrul inferior stang va fi suprasolicitat, si oboseste mai repede. Uzura articulara, solicitarea musculaturii, “incarcarea” acestui membru fiind mai mari, se creeaza premizele unor suferinte musculare si articulare. De asemenea pentru mentinerea echilibrului coloana vertebrala trebuie sa se curbeze suplimentar.

In timpul ortostatismului (sprijin bipodal), greutatea proiectata la nivelul fiecarui membru inferior trebuie sa fie aceeasi (distribuita in mod egal). Deci o persoana cu o greutate de 70 kg, care sta in picioare timp de 10 minute trebuie sa isi sprijine pe fiecare membru cate 35 kg, in medie timp de cate 5 minute. Daca acest lucru nu este posibil din diferite cauze, atunci putem spune ca centrul de greutate al corpului (respectiv proiectia greutatii corpului la nivelul membrelor inferioare) se afla intr-o pozitie dominanta anormala. In cazul exemplului mai sus mentionat, daca se sprijina numai 30 kg pe un membru si celalalt trebuie sa suporte 40 kg, sau timpii de sprijin sunt semnificativ diferiti (3 minute un membru si 7 minute celalalt), sau combinatii intre excesul de greutate si timpul de sprijin suplimentar (membrul stang suporta in medie circa 3 minute 30 kg iar cel drept trebuie sa suporte in consecinta 40 kg timp de 7 minute).

Cauzele care pot influenta modul in care se distribuie greutatea la nivelul membrelor inferioare, respectiv situarea dominanta a centrului de greutate, sunt diverse, unele chiar extrem de complexe. Aceasta deoarece mentinerea echilibrului corpului uman in campul gravitational implica actiunea a diverse sisteme si structuri ale fiintei (sistem nervos, aparat locomotor). Dintre cele mai frecvente cauze putem mentiona: anomalii functionale sau/si de pozitie ale oaselor coxale (dislocarea coxala, leziuni ale articulatiilor bazinului, etc.); leziuni ale articulatiilor sau/si scheletului membrelor inferioare (fracturi, luxatii, entorse, artroze, artrite, etc.); leziuni ale tesuturilor de sustinere si mobilizare ale bazinului si ale membrelor inferioare (tendinite, leziuni musculare, atonii, contracturi, paralizii musculare, etc.); afectiuni neurologice (hemiplegie, sciatica, etc.). Toate aceste suferinte determina distributia inegala a greutatii la nivelul membrelor inferioare in scopul protejarii membrului cu afectiuni dureroase, sau in consecinta incapacitatii functionale a acestuia (partiala sau totala).

Pe termen scurt, aceasta asimetrie functionala nu genereaza (de obicei) tulburari majore. Insa in cazul in care afectiunile mai sus mentionate nu sunt sau nu pot fi tratate, sau sunt tratate necorespunzator, ramanand sechele, vor aparea tulburari serioase mai intai la nivelul aparatului locomotor si mai apoi (in consecinta) la nivelul intregului organism. Spre exemplu, o luxatie la nivelul gleznei netratata corespunzator poate genera in timp o scolioza, care la randul ei genereaza artroza vertebrala – afectiune in urma careia apar, de obicei, tulburari neurologice diverse (functie de segmentul vertebral afectat).

Complexitatea functionala a organismului uman nu permite afirmarea unor enunturi categorice in ceea ce priveste evolutia unor situatii, respectiv a premiselor patologice. Se poate doar analiza logica desfasurarii unor posibile evenimente care in cele din urma duc la instalarea bolilor. Adica se ia in calcul probabilitatea statistica de a se instala o suferinta plecand de la niste observatii concrete.

Dintre multitudinea cauzelor care genereaza dezechilibru in distributia greutatii la nivelul membrelor inferioare, cea mai frecvent intalnita este anomalia de pozitie a oaselor coxale, sau/si tulburarile functionale aparute la nivelul articulatiilor sacroiliace (care sunt punctul de jonctiune al oaselor coxale cu osul sacru respectiv, coloana vertebrala). Aceste tulburari functionale, asimetria de pozitie a oaselor coxale respectiv subluxarea articulatiei sacroiliace, sant numite dislocari coxale.


Notiuni elementare de anatomie, biofizica si biomecanica ale aparatului locomotor

Sorin Iga
presedinte al Societatii Romane de Yumeiho®,
instructor – terapeut gradul 6,
reprezentant international al Institutului International de Medicina Preventiva Practica din Tokyo – Japonia


Viata a aparut si a evoluat sub influenta neintrerupta a gravitatiei.

Gravitatia determina caracteristicile miscarii fiintelor, aceasta deoarece este cea mai importanta forta care actioneaza asupra corpului uman. Toate celelalte forte care intervin in statica si dinamica organismului rezulta direct sau indirect din interactiunea cu forta gravitationala.

Viata este bazata pe miscare (dinamica), in cel mai integral sens cu putinta, iar miscarea este o “razvratire” impotriva gravitatiei, deci viata insasi este o “lupta” impotriva gravitatiei.

Ce este gravitatia?

Gravitatia este o deformare a continuitatii spatiu-timpului care se transmite cu viteza luminii. Altfel spus este o vibratie, o unda, a insusi spatiu-timpului. Undele gravitationale genereaza campul gravitational.

Conform legilor fizicii, orice corp supus atractiei gravitationale, altfel spus aflat intr-un camp gravitational, tinde sa efectueze o miscare de apropiere catre centrul corpului generator de camp gravitational.

In consecinta, orice corp aflat in campul gravitational al pamantului este “atras” spre centrul acestuia. Conceptul de greutate este consecinta acestui fenomen. Greutatea este definita ca fiind produsul dintre masa corpului supus atractiei gravitationale si acceleratia gravitationala (G = m x g).

Forta gravitationala actioneaza intotdeauna vertical, de sus in jos. Impotriva ei, fortele interne cumulate actioneza in sens contrar, de jos in sus.
Invingerea fortei de atractie gravitationale presupune un consum mare de energie, si o uzura a structurilor care compun aparatul locomotor al tuturor fiintelor vii.
Fiintele care traiesc in mediu lichid, unde efectele graviatiei sunt diminuate, au nevoie de un consum energetic (respectiv efort) semnificativ mai mic in comparatie cu cele de pe uscat. (Vezi principiul lui Arhimede).

Centrul de greutate

Fortele gravitationale actioneaza asupra tuturor structurilor si elementelor componente al corpului uman. Astfel incepand cu elementele nediferentiate (atomii, moleculele, celulele, care ne alcatuiesc corpul) si continuand cu structuri bine definite (organe interne, cap, maini, picioare, etc.) gravitatia are un “punct” in care isi exercita actiunea. Spre exemplu, fiecare atom din structura membrului superior este supus fortei gravitationale, insa rezultanta tuturor acestor forte se va situa intr-un punct considerat a fi centrul de greutate al membrului superior.

Deci: punctul de referinta asupra caruia actioneaza forta de atractie gravitationala se numeste Centru de Greutate .
Situarea centrului de greutate depinde atat de pozitia corpului cat si de pozitia relativa a segmentelor care-l compun. Fiecare segment avand propriul centru de greutate prin insumarea fortelor gravitationale care actioneaza asupra acestora se obtine o rezultanta care va actiona asupra corpului luat ca intreg.
Observatie: dat fiind faptul ca situarea centrului de greutate al corpului depinde de pozitia centrelor de greutate ale tuturor segmentelor corpului, atat in miscare cat si in statica, putem intelege de ce modificarea pe termen lung a pozitiei dominante a centrului de greutate va influenta cu certitudine starea intregului organism. Ca exemplu, daca centrul de greutate al membrului superior se modifica, se va modifica si biomecanica acestuia. Aceasta modificare implica schimbari deseori majore in felul in care sunt solicitate articulatiile si structurile care le alcatuiesc si le deservesc (muschi-tendoane, ligamente, uzura cartilagiilor articulare, etc.)

Centrul de greutate al omului, in conditii normale, este situat pe axa de simetrie verticala a corpului, intr-un plan paralel cu solul, care intersecteaza corpul la nivelul abdomenului inferior (cca. 3 cm. sub ombilic).

Notiunea de echilibru este definita in functie de capacitatea de a realiza armonios miscarea sau de a pastra o pozitie statica (stabila). Echilibrul este direct dependent de pozitia centrului de greutate al corpului.
Influenta gravitatiei asupra omului
Campul gravitational determina caracteristicile si proprietatile sistemului osos (dimensiune, consistenta, pozitie, rezistenta). Dupa cum am constatat, insasi notiunea de echilibru este consecinta atractiei gravitationale. Atat vointa cat si capacitatea noastra de miscare se vor supune limitelor date de actiunea gravitatiei, respectiv capacitatea de reactiune a corpului la atractia gravitationala.

Biomecanica aparatului locomotor este stiinta care studiaza statica, miscarea fiintelor in campul gravitational. Astfel, omul cauta sa defineasca legile, conditiile miscarii si adaptarea lor la influenta campului gravitational.

Notiuni ca: inaltare, crestere, zbor, urcare, definesc lupta omului impotriva fortei care-l atrage permanent catre pamant.
Se poate spune ca omul isi petrece o parte din viata “inaltandu-se din tarana” si cealalta parte intorcandu-se spre aceasta. Caci “din tarana ne-am nascut si in tarana ne vom intoarce”. Strigatul lutului din noi ne cheama pe tot parcursul vietii. Omul s-a adaptat pe parcursul mileniilor la aceasta lupta evoluand pana la a sfida (e drept temporar) atractia gravitationala.

Spre exemplu, sistemul nervos (atat vegetativ cat si central) a evoluat adaptandu-se la necesitatea de echilibru static si dinamic, precum si la cerintele orientarii in spatiu si timp ale individului.

Din necesitatea de miscare si stabilitate, aparatul locomotor a evoluat dand nastere unor legi precise de biomecanica.
Sistemul cardio-vascular este perfect adaptat influentei gravitationale.

Relatia Centru de Greutate – echilibru – sanatate

Biofizica si biomecanica au stabilit cu precizie regulile interactiunii om – gravitatie, notiunea de echilibru fiind indisolubil legata de notiunea de sanatate, centrul de greutate al omului fiind punctul de referinta in analiza echilibrului static si dinamic al omului.

Iata cateva reguli pentru a avea un echilibru optim:
- Distributia greutatii corporale a omului la nivelul talpilor trebuie sa fie simetrica – cerinta indeplinita atunci cand C.G. se situeaza in pozitia central mediana optima.
- Centrul de greutate trebuie sa fie situat cat mai aproape de sol, proiectia sa sa fie in interiorul poligonului format de talpi (perimetru delimitat de muchiile externe, varfurile degetelor si calcanee);
- Suprafata de sprijin a talpilor la nivelul solului sa fie perfect plana.

Realitatea insa demonstreaza ca in foarte putine cazuri se poate conta pe conditii optime de echilibru. Variatiile caracteristicilor mediului si ale capacitatii noastre de adaptare la acestea duc la fluctuatii semnificative ale echilibrului, atat pe termen scurt (minute, ore, zile) cat si pe termen lung (luni, ani).

Masuratorile efectuate cu aparate de masura computerizate (cantare “inteligente”) au demonstrat faptul ca atunci cand se masoara diferentiat stanga – dreapta distributia greutatii la nivelul membrelor inferioare, rareori se obtin valori identice sau aproximativ identice ( in numai circa 1% din cazuri). Diferentele constatate sunt generate de cauze diverse cum ar fi:
- asimetrii de lungime, volum, tonus ale membrelor inferioare;
- asimetrii de pozitie ale oaselor coxale;
- asimetrii de pozitie ale articulatiilor coxo-femurale (sau/si tulburari functionale ale acestora);
- asimetrii functionale (de tonus, elasticitate, etc.) ale musculaturii soldului.
- tulburari de statica si dinamica ale articulatiilor intervertebrale. Acestea pot fi consecinta tulburarilor mai sus mentionate sau le pot precede (uneori chiar genera);
- anomalii morfologice sau/si functionale ale talpii.

Toate aceste anomalii – tulburari mai sus mentionate pot avea cauze congenitale sau/si dobandite. Dintre cele dobandite am putea mentiona: sechele post-traumatice, boli degenerative, suferinte acute (ale muschilor, oaselor, ligamentelor, tendoanelor, burse, sinoviale etc.), atitudini si posturi vicioase (profesionale, habituale).

Pentru a se putea misca, a-si mentine echilibrul atat dinamic cat si static, omul dispune de un ansamblu arhitectural extrem de complex si de bine adaptat actiunii fortelor gravitationale. Arhitectura corpului uman este alcatuita din elemente de sustinere rigide (scheletul, oasele) si din elemente de sustinere moi (muschi, ligamente, fascii, tendoane, etc.) Aceste elemente formeaza structuri functionale adaptate necesitatilor noastre de miscare si de pastrare a echilibrului.

Cel mai important element al arhitecturii noastre este Coloana Vertebrala.


Fiinta noastra, atat din punct de vedere fizic, cat si psihic (ca reper spatio – temporal), este structurata in jurul coloanei vertebrale.
Coloana vertebrala este cea mai importanta componenta a scheletului osos (si a aparatului locomotor, implicit). Ea serveste ca punct de ancorare pentru toate celelalte elemente care alcatuiesc corpul uman. Este axul central al structurii noastre psiho-fizice. In consecinta, starea sa se va reflecta asupra intregii noastre fiintei.

Coloana vertebrala ne confera simetria corpului si directia de miscare. Ea inconjoara si protejeaza sistemele noastre de comunicare (medulla spinalis/canal rahidian) si face posibila atat mobilitatea cat si stabilitatea noastra, datorita suprapunerii mai multor piese osoase (vertebrele).

Coloana vertebrala, in totalitatea ei trebuie inteleasa in primul rand ca organ propriu al corpului (numit in literatura de specialitate ca “organ axial”). Functionalitatea normala sau anormala a acestui organ axial al corpului se rasfrange atat asupra dispozitivului spatial cat si asupra unor parametrii morfofiziologici ai diverselor viscere adapostite in canalul rahidian (maduva spinarii, radacinile nervilor spinali, artera vertebrala, etc.) sau in cavitatile trunchiului (inima, ficat, plaman, stomac, intestine etc.), in concluzie coloana vertebrala are multiple roluri, de sustinere (dinamica, statica) de protectie, si nu in ultimul rand de formogeneza (adica defineste forma corpului nostru!).

Asimetriile sesizate la nivelul corpului uman (de pozitie, forma, tonus, volum, asimetriile functionale, etc.) sunt dependente de starea coloanei vertebrale, acestea sugerand atat diagnosticul cat si maniera de abordare terapeutica.

Terapia Yumeiho® este conceputa ca o metoda de “punere in ordine” a coloanei vertebrale, precum si de corectare, atat cat este posibil, a tulburarilor induse de patologia sau/si disfunctiile acesteia.

In acest sens, abordarea se face atat dinspre exterior catre interior (corectarea anomaliilor oaselor bazinului, ale membrelor inferioare, acestea constituind baza, fundamentul, coloanei vertebrale) cat si de la interior catre exterior (corectarea curburilor patologice ale coloanei sau ale disfunctiilor articulatiilor intervertebrale, cu ulterioare repercursiuni pozitive asupra tuturor membrelor, centurii pelviene si centurii scapulare).

Simetria, factor decisiv in ceea ce priveste fiinta noastra (din punct de vedere estetic, functional – biomecanic, psihic, etc.) este determinata si definita de caracteristicile morfologice si functionale ale coloanei vertebrale.

Unul din cele mai importante roluri ale coloanei vertebrale este acela de a genera si sustine verticalitatea noastra in campul gravitational, atat in timpul miscarii cat si in timpul repausului.

Verticalitatea noastra este dependenta si de locul in care fortele de atractie gravitationale, (care actioneaza asupra tuturor segmentelor corpului), isi concentreaza actiunea, respectiv centrul de greutate al corpului uman.

Echilibrul. Spunem despre o persoana ca este echilibrata cand exista o armonie in tot ceea ce o priveste, adica prin insumarea “+” (a elementelor considerate pozitive) si a “–” (a elementelor considerate negative) sa rezulte 0.

Deci echilibrul coloanei vertebrale este dat de armonia tuturor fortelor care actioneaza asupra sa. Un exemplu practic ar fi urmatorul: musculatura paravertebrala (sacro-spinala) situata in dreapta sa efectueze aceeasi actiune ca si cea din stanga, respectiv musculatura fetei anterioare a trunchiului si a abdomenului sa compenseze cu precizie lucrul mecanic al muschilor sacrospinali; etc. Orice tulburare in functionarea armonioasa a acestor structuri are drept consecinta perturbarea sau chiar pierderea echilibrului.


Notiuni de anatomie si biomecanica ale coloanei vertebrale

Segment complex, de o mare importanta functionala, coloana vertebrala este alcatuita din 33 sau 34 de segmente osoase (vertebre), 344 de suprafete articulare, 23 de discuri intervertebrale si 365 de ligamente cu 730 de puncte de insertie. Asupra coloanei vertebrale actioneaza nu mai putin de 730 de muschi cu actiune directa. La toate acestea trebuind adaugate formatiunile nervoase (somatice si vegetative), vasculare, etc.

Segmentele osoase care alcatuiesc coloana vertebrala se numesc vertebre. Vertebrele au o parte anterioara numita corp si o parte posterioara numita arc. Aceste doua parti inchid intre ele canalul vertebral.

Corpul vertebral este partea cea mai voluminoasa si are forma unui cilindru scurt, care prezinta doua fete (superioara si inferioara) si o circumferinta.
Arcul vertebral are o forma neregulata. Posterior si median prezinta o apofiza spinoasa, lateral doua apofize transverse si deasupra si dedesubt cate doua apofize articulare (in total patru apofize articulare dispuse vertical). Intre apofiza spinoasa si apofizele articulare se gasesc lamele vertebrale. Portiunile care leaga arcul vertebral de corpul vertebral se numesc pediculi.

Coloana vertebrala se imparte in patru regiuni, fiecare din ele fiind alcatuita, in mod normal, dintr-un numar fix de vertebre:
- regiunea cervicala: 7 vertebre;
- regiunea dorsala: 12 vertebre;
- regiunea lombara: 5 vertebre;
- regiunea sacrococcigiana: 9 – 10 vertebre;

Vertebrele din fiecare regiune au caracteristici morfofunctionale legate de indeplinirea celor doua functii importante ale coloanei vertebrale umane: functia de a suporta greutatea capului, trunchiului si a membrelor superioare si functia de a asigura o mobilitate suficienta.

Suprafetele de sprijin ale corpurilor vertebrale cresc de la o vertebra la alta, forma lor fiind determinata de solicitarile dinamice, in regiunea cervicala si in cea lombara, diametrul transversal al corpurilor vertebrale este proportional mai mare decat cel anteroposterior, ceea ce explica posibilitatile mai mari ale acestor regiuni de a realiza miscarile de flexie si extensie.

Fiecare vertebra prezinta si diferentieri morfofunctionale, rezultate in urma mecanismelor de adaptare la solicitarile staticii si dinamicii bipede.

Intre vertebre se realizeaza o serie de linii articulare, care se clasifica in :
Articulatiile corpurilor vertebrale – Suprafetele articulare ale acestora sunt date de fetele inferioare si superioare (usor concave). Intre aceste suprafete osoase se gasesc discurile intervertebrale. Acestea sunt formatiuni fibrocartilaginoase, constituite dintr-o portiune periferica fibroasa – inelul fibros – si una centrala – nucleul pulpos. Nucleul pulpos nu are o pozitie fixa, el mobilizandu-se in cursul miscarilor. Deplasarile acestuia sunt posibile, deoarece este deformabil elastic si expansibil, aceste calitati fiind legate de continutul de apa. Nucleul se afla astfel intr-o permanenta presiune si este usor de inteles de ce orice defect al inelului fibros care-l inconjoara permite hernierea lui. Limita inferioara a discurilor este alcatuita din lamele cartilaginoase, care protejeaza nucleul pulpos de presiunile excesive. In ceea ce priveste vascularizatia, la individul adult prezenta vaselor de sange se intalneste numai in conditii patologice. Nutritia cartilajului se face prin imbibitie prin lamele terminale ale suprafetelor articulare vertebrale. Usor de inteles deci de ce in conditiile unor solicitari permanente ale articulatiilor intervertebrale discul nu are posibilitatea unei nutritii corespunzatoare facilitandu-se astfel degenerescenta precoce a acestuia, (prin diminuarea sau chiar pierderea proprietatilor fizico-chimice ale acestuia). Cand discul este incarcat, diminueaza in dimensiune si se lateste.

Trebuie remarcat faptul ca nucleul pulpos are o mare forta de imbibitie, marindu-si volumul in repaus, putand da (prin insumarea maririi volumului tuturor discurilor) o alungire de pana la 3 cm. a coloanei vertebrale la subiectul tanar, sanatos. Nucleul pulpos nu este inervat. Inelul fibros este inervat de ramurile nervoase provenite din nervii sinuvertebrali care inerveaza si ligamentul vertebral comun posterior (aceasta explica si caracterul durerii din hernia sau tasarea discului intervertebral).

Rolul discurilor intervertebrale este multiplu:
a) contribuie, prin rezistenta lor, la mentinerea curburilor coloanei;
b) favorizeaza, prin elasticitatea lor, revenirea la starea de echilibru dupa terminarea miscarii;
c) transmit greutatea corpului in toate directiile diferitelor segmente ale coloanei vertebrale;
d) amortizeza socurile sau presiunile la care este supus fiecare segment in mod special in cursul miscarilor sau eforturilor.
In consecinta menajarea discurilor intervertebrale fata de solicitarile inerente reprezinta o obligativitate fata de insusi corpul nostru si trebuie urmarita pana si in cursul luarii celor mai banale pozitii, cum ar fi, de exemplu, statul pe scaun. Cand speteaza este inclinata inapoi lordoza lombara normala dispare, articulatia coxofemurala se extinde si solicitarea discurilor intervertebrale este mai importanta. In mod corect se sta astfel incat lordoza lombara sa se mentina, ceea ce atrage o mai buna echilibrare a coloanei vertebrale.

Tehnica unui exercitiu fizic este cu atat mai corecta, cu cat respecta mai mult legile biomecanice de protectie impotriva solicitarilor discurilor intervertebrale.

Articulatiile lamelor vertebrale – Intre lamele vertebrale nu exista propriu zis articulatii. Totusi, ele sunt unite prin ligamente speciale denumite ligamente galbene, alcatuite din fascicule de fibre elastice, care prin structura lor permit apropierea si indepartarea lamelor vertebrale una fata de alta.

Articulatiile apofizelor spinoase – Ca si lamele vertebrale apofizele spinoase sunt unite intre ele prin doua feluri de ligamente: ligamentele interspinoase si ligamentul supraspinos. Primele se gasesc intre doua apofize spinoase iar ultimul este un cordon ce se intinde pe tot lungul coloanei vertebrale. In regiunea cervicala, ligamentul supraspinos este deosebit de bine dezvoltat si prin extremitatea lui proximala se insera pe protuberanta occipitala externa; el este denumit ligamentul cervical posterior si are rolul sa mentina pasiv capul si gatul pentru a nu se flecta inainte.

Articulatiile apofizelor transverse – Apofizele transverse sunt unite prin ligamente intertransverse.

Articulatiile apofizelor articulare sunt plane si permit numai simpla alunecare a suprafetelor articulare una peste alta.

Articulatia occipitoatlantoida este o diartroza bicondiliana. Suprafetele articulare ale occipitalului sunt reprezentate de cei doi condili occipitali, care privesc in jos si inainte si in afara si au o forma convexa in toate sensurile.

Suprafetele articulare ale atlasului sunt reprezentate de cele doua cavitati glenoide, ce privesc in sus, inainte si inauntru si au o forma concava in toate sensurile. Toate aceste patru suprafete articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin. Suprafetele articulare sunt unite intre ele printr-o capsula subtire, intarita de doua ligamente, unul anterior si altul posterior.

Aparatul ligamentar principal al coloanei vertebrale este alcatuit din doua ligamente (ligamentul vertebral comun posterior si ligamentul vertebral comun anterior), care formeaza doua benzi ce se intind pe toata lungimea coloanei vertebrale.

Segmentul motor

La baza mobilitatii coloanei vertebrale se afla segmentul motor, alcatuit din discul intervertebral si ligamentele acestuia, gaurile de conjugare, articulatiile interapofizare si apofizele spinoase cu ligamentele lor.
Segmentul motor poate fi impartit intr-un stalp anterior si unul posterior. Stalpul anterior este mai putin mobil, mai solid, prezinta relativ rare insertii musculare si constituie elementul principal de sustinere mecanica pasiva a coloanei vertebrale. Stalpul posterior prezinta numeroase insertii musculare si reprezinta elementul principal motor al coloanei vertebrale.

Vascularizarea maduvei spinarii

Irigatia maduvei spinarii se realizeaza de o maniera cu totul aparte si cunoasterea ei este indispensabila cunoasterii sindroamelor ischemice (de deficit sau lipsa a circulatiei sanguine), cu deficitele lor neurologice grave care pot sa survina in urma diverselor afectiuni. Maduva cervicala este irigata de mai multe artere importante, care provin din arterele spinale anterioare si posterioare (ramuri ale arterei vertebrale si ale arterei cerebeloase posterioare). Maduva lombara este irigata de artere care provin din arterele sacrate laterale, iar maduva dorsala este irigata de arterele cervicale si lombare. Zona vasculara cea mai critica se gaseste la nivelul D 4, la limita celor doua teritorii vasculare.

Muschii coloanei vertebrale

Miscarile coloanei vertebrale sunt produse de un mare numar de muschi, care se insera fie pe coloana, fie la distanta de ea, cum sunt unii muschi ai gatului si muschii abdominali.
Muschii gatului: muschiul sternocleidomastoidian; m. scaleni; m. drept anterior al capului; micul drept anterior al capului; lungul gatului; (pielosul gatului; splenius al gatului si al capului; fasciculul superior al m. trapez)
Muschii abdomenului: marele drept al abdomenului; marele oblic al abdomenului; micul oblic al abdomenului; transversul abdomenului; muschii lomboiliaci (patratul lombelor, psoasul iliac).
Muschii posteriori ai trunchiului: muschiul trapez; m. marele dorsal; romboidul; unghiularul; micul dintat posterosuperior; micul dintat posteroinferior; muschii cefei (splenius, marele complex, micul complex, transversul gatului, marele si micul drept posterior ai gatului, marele si micul oblic posterior ai gatului); muschii spinali, se gasesc in santurile vertebrale formate din apofizele spinoase si coaste (m. sacrospinali, paravertebrali) sunt in numar de trei: iliocostalul, lungul dorsal si spinotransversalul; m. intertransversali si muschii interspinosi.

Statica coloanei vertebrale

Coloana vertebrala se poate compara cu un catarg a carui pozitie corecta depinde de intinderea paramelor. O deficienta a paramelor poate sa constituie o cauza a devierii sau frangerii catargului.


In ortostatism si in repaus coloana vertebrala are o directie verticala si o forma usor sinuoasa mai ales in plan sagital. Curburile atenueaza socurile si favorizeaza mentinerea echilibrului coloanei pe bazin, usurand deci eforturile centurii musculare a coloanei.

Aceasta atitudine si aceasta forma se mentin datorita jocului tonicitatii musculare, elasticitatii ligamentelor si discurilor, precum si datorita imbinarii anatomice a celor 24 de segmente osoase din care este compusa coloana vertebrala, segmente care isi adapteaza unul altuia diferitele suprafete articulare.
Atitudinea coloanei vertebrale depinde de varsta, sex, profesiune, stare de oboseala, stare psihica, stare de sanatate, etc.

Pentru pastrarea echilibrului in statiune bipeda se instaleaza, la inceputul celui de al doilea an de viata, curbura lombara cu convexitatea inainte (lordoza compensatorie).
Echilibrul intrinsec. La adult, in statiune verticala, linia gravitatiei trece prin tragus, deci inaintea articulatiei atlantooccipitale, prin partea anterioara a umarului, usor posterior fata de o linie care ar uni cele doua capete femurale, prin mijlocul fetei externe a marelui trohanter, anterior axului transversal al articulatiei genunchiului si putin posterior celui tibiotarsian.

Datorita curburilor coloanei, proiectia centrilor de greutate ai diferitelor segmente nu se gaseste pe linia proiectiei centrului general de greutate al corpului. De aceea, actiunea gravitatiei determina de la o vertebra la alta, solicitari rotationale, care tind sa accentueze curburile si care trebuie neutralizate, deoarece altfel coloana s-ar prabusi.

Elementele care se opun solicitarilor rotationale sunt ligamentele. La coloana dorsala proiectia centrului de greutate trece anterior coloanei. Aceasta s-ar prabusi inainte daca nu ar interveni forta ligamentului vertebral comun posterior, a ligamentelor interspinoase si a ligamentelor galbene. Situatia este inversa la coloana lombara si cervicala; proiectia centrului de greutate trece posterior coloanei, iar fortele care se opun prabusirii sunt reprezentate de rezistenta ligamentului vertebral comun anterior. Ligamentele vertebrale au deci rolul de a absorbi o buna parte din solicitari.

Alte elemente care au rolul de a absorbi solicitarile sunt discurile intervertebrale. Ele nu stau in tensiune ca ligamentele, ci sub presiune. Intre aceste doua categorii de elemente anatomice, ligamentele pe de o parte si discurile de alta, supuse unor forte contrare, se stabileste o anumita stare de echilibru, denumita echilibru intrinsec.
In afara echilibrului intrinsec coloana dispune (dupa cum am mentionat) de un mare numar de grupe musculare, care prin tonicitatea lor ii asigura si un echilibru extrinsec, corsetul muscular.


Echilibrul coloanei vertebrale nu se realizeaza in acelasi mod la toti indivizii normali. Aceasta face ca tinuta coloanei vertebrale sa difere de la individ la individ si ea trebuie pusa in legatura cu accentuarea sau diminuarea curburilor din planul anteroposterior, ca urmare a gradului de inclinare inainte a bazinului.
Se deosebesc astfel cinci tipuri generale de tinuta:
• Spatele normal. Este tipul de tinuta in care curburile vertebrale prezinta o arcuire normala. Este tinuta de drepti “ostasesc” , in care inclinarea bazinului este normala.
• Spatele rotund. Este un tip de tinuta foarte frecvent intalnit. Convexitatea dorsala coboara si cuprinde si vertebrele lombare, iar concavitatea regiunii lombare se micsoreaza si ca intindere si ca profunzime. Bazinul este inclinat usor inainte si in jos.
• Spatele plat. Este un tip de tinuta mai putin frecvent intalnit. Convexitatea dorsala si concavitatea lombara dispar, dar inclinarea bazinului ramane mica. Scapulele apar reliefate inapoi. Acest tip de spate provoaca scoliozele cu evolutia cea mai grava.
• Spatele concav – plat (sau lordotic). Este si mai putin frecvent intalnit. Concavitatea lombara se accentueaza mult prin inclinarea puternica a bazinului inainte, in timp ce convexitatea dorsala dispare.
• Spatele concav – rotund. Este tipul de postura cel mai putin intalnit. Concavitatea lombara se accentueaza, de asemenea mult, dar concomitent se accentueaza si convexitatea dorsala.

Coloana vertebrala trebuie considerata ca o unitate functionala si fiecare tip de postura trebuie considerat ca o adaptare spontana la anumite conditii deosebite de statica si dinamica.

De asemenea trebuie luat in considerare rolul deosebit al bazinului in determinarea atitudinii coloanei vertebrale. Bazinul se costituie in suportul functional al coloanei vertebrale, participand activ la statica si dinamica acesteia. Orice disfunctie la nivelul acestuia (suferinta, asimetrie functionala sau statica) avand severe repercursiuni asupra ansamblului functional – biomecanic al coloanei vertebrale.

Bazinul impreuna cu membrele inferioare se constituie in suportul biomecanicii coloanei vertebrale.

Biomecanica organului axial (coloanei vertebrale)
Miscarile coloanei, indiferent de amplitudinea lor, sunt miscari complexe, in care intervin mai multe segmente vertebrale. Ele se realizeaza prin cumularea usoarelor deplasari ale corpurilor vertebrale, care au loc la nivelul discurilor intervertebrale, precum si la nivelul celorlalte articulatii. Aceste miscari sunt limitate de rezistenta ligamentelor, forma articulatiilor intervertebrale si de gradul de compresibilitate a tesutului fibrocartilaginos din care este alcatuit discul.

Micile deplasari intervertebrale sunt posibile numai gratie prezentei nucleului pulpos, care trebuie sa aiba consistenta, forma si asezare normale. Miscarile vertebrale se executa pe nucleul pulpos ca pe un ax, nucleul jucand rolul unei adevarate bile mecanice (rulment). Se poate intelege ca pe un astfel de suport toate miscarile sunt posibile; totusi, acestea vor fi limitate ori calauzite de feluritele conformatii si pozitii ale apofizelor articulare, de ligamentele coloanei vertebrale si de corsetul muscular al acesteia.

Prin tensiunea lichidului ce se afla intre elementele sale componente, nucleul pulpos are proprietatea de a fi elastic. Datorita acestei proprietati sunt posibile miscarile coloanei vertebrale si sunt inlaturate efectele daunatoare ale presiunilor excesive sau ale socurilor suferite de rahis. Intr-o atitudine de flexie fortata are loc o apropiere a corpurilor vertebrale – in partea lor anterioara – prin comprimarea partiala a discului in jumatatea lui anterioara si prin impingerea usoara posterioara a nucleului pulpos, in extensie lucrurile se petrec invers. Daca nucleul pulpos trebuie considerat rulmentul pe care se executa miscarile coloanei vertebrale, inelul fibros ramane elementul cel mai important al discului intervertebral, care rezista fortelor de compresiune si decompresiune.

Din punct de vedere al goniometriei normale coloana vertebrala prezinta miscari complexe rezultate din micromiscarile cumulate ale tuturor articulatiilor intervertebrale: flexie – extensie, inclinare laterala, rotatia, si ca o rezultanta a acestora – circumductia.

Miscarea de flexie ventrala a trunchiului pe membrele inferioare se realizeaza prin participarea nu numai a coloanei vertebrale ci si a soldurilor.

Sacrul fiind fixat, restul coloanei poate sa execute in intregime o miscare de flexie, dar nu toate segmentele participa in aceeasi masura. Amplitudinea cea mai mare in flexie se realizeaza in regiunea cervicala si in cea lombara. Miscarea de flexie are cea mai mare amplitudine la nivelul ultimelor doua vertebre dorsale si al vertebrelor lombare.

Arcul cu concavitatea anterioara pe care-l formeaza coloana in intregul ei, nu este un arc de cerc, ci o linie curba, compusa din trei segmente, si anume: unul cu raza mai mica, pe care il formeaza coloana cervicala, unul cu raza mai mare pe care-l formeaza coloana dorsala, si unul cu raza mica, al regiunii lombare.

In miscarea de flexie, portiunea anterioara a discurilor intervertebrale este comprimata, in timp ce ligamentul vertebral comun posterior, ligamentele galbene, ligamentele interspinoase, ligamentul supraspinos si muschii spatelui sunt pusi sub tensiune.

In pozitie ortostatica, muschii care initiaza miscarea de flexie sunt cei ai peretelui abdominal, mai ales dreptul abdominal si cei doi oblici, psoasul iliac, precum si muschii subhioidieni si sternocleidomastoidieni. Odata miscarea initiata, grupul antagonist al extensorilor intra in actiune si gradueaza flectarea trunchiului, invingand fortele gravitationale.

In ceea ce priveste miscarea de extensie in pozitie ortostatica, in extensie, lucrurile se petrec exact invers. Muschii santurilor vertebrale, deci muschii extensori, sunt cei care initiaza miscarea, apoi miscarea este controlata de grupul anterior. Daca insa miscarea de extensie se realizeaza in pozitia de decubit ventral, extensorii vor continua sa sustina miscarea.

In miscarea de extensie, portiunile posterioare ale discurilor intervertebrale sunt comprimate, in timp ce ligamentul vertebral comun anterior este pus sub tensiune. Extensia este blocata in ultima faza de intrare in contact a apofizelor articulare si in ultima instanta si a apofizelor spinoase.

Miscarea de inclinare laterala are maximum de amplitudine in segmentul dorsal. Cand are loc si un oarecare grad de rasucire a coloanei, atunci trunchiul se inclina si mai mult lateral.

Miscarea de rotatie este maxima in regiunea cervicala. Coloana dorsala se roteste putin si numai daca se inclina lateral, in coloana lombara miscarea de rasucire se executa cand coloana este in extensie, mai ales in segmentul dorsolombar. Cand coloana este flectata, miscarea de rasucire din segmentul lombar nu este posibila, deoarece condilii vertebrelor sunt asezati vertical in articulatii si opresc miscarea; din aceeasi cauza, in flexie nu se poate face nici inclinarea laterala a segmentului lombar.

Biomecanica articulatiei atlantoaxoidiene (dintre vertebrele atlas si axis)
Miscarile care se realizeaza intre atlas si axis prezinta unele particularitati, deoarece intre aceste doua vertebre nu exista nici o articulatie intre corpii vertebrali, atlasul neavand corp vertebral. Atlasul nu prezinta nici apofize articulare inferioare, care sunt reduse la simple suprafete articulare, aflate pe fetele inferioare ale maselor lui laterale. Impreuna cu acestea, apofizele superioare ale axisului realizeaza articulatiile atlantoaxoidiene laterale, articulatii plane ca si cele dintre apofizele articulare ale celorlalte vertebre.

Exista insa in plus o articulatie atlantoaxoidiana mediana de partea axisului realizata de apofiza lui odontoida, iar de partea atlasului de un inel osteofibros in care patrunde apofiza odontoida.

In articulatia atlantoaxoidiana se face numai miscarea de rotatie a capului. In timpul acestei miscari apofiza odontoida ramane pe loc, ca un pivot, in timp ce inelul atlasului se roteste in jurul ei. Pentru ca rotirea atlasului sa fie posibila, acesta aluneca pe fetele articulare axoidiene laterale. Miscarea de rotatie permisa de complexul articular atlantoaxoidian este de numai 30º pe ambele parti (stg. , dr. ). Rotatiile de amplitudini mari se fac prin participarea articulatiilor vertebrelor subiacente.

Biomecanica articulatiei occipito-atlantoide
Aceasta articulatie permite miscari de flexie si de extensie si miscari de inclinare laterala a capului dar nu permite miscari de rotatie.

Miscarea de flexie – extensie se face in jurul unui ax transversal ce trece prin partea superioara a cavitatilor glenoide ale atlasului, capul actionand pe coloana ca o parghie de gradul 1, unde forta este data de muschii cefei, rezistenta este data de greutatea capului ce tinde sa cada inainte, iar punctul de sprijin este pe coloana.

Amplitudinea de flexie a capului permisa de articulatia occipitoatlantoidiana este de circa 20º, iar cea de extensie de 30º. Aceasta amplitudine nu este suficienta decat pentru miscarile capului, prin care se confirma ceva. Marirea amplitudinii de flexie extensie este posibila numai prin participarea vertebrelor subiacente.

Miscarea de inclinare laterala este limitata la numai 15º in articulatia occipitoatlantoida si se face in jurul unui ax sagital, care trece prin fiecare condil occipital.


Yumeiho® – Terapia de corectare a coxalelor prin masaj si presopunctura

Ovidiu Cordis – instructor si membru al Societatii Romane de Yumeiho®

Ce este Yumeiho®?

Yumeiho® este o terapie prin presare si manipulare care elimina multe maladii fara a utiliza medicamente. Ea a fost creata in 1978 de catre regretatul profesor Masayuki Saionji, un medic esperantist japonez. Acesta, in 1975 il intalneste pe Shuichi Ono, maestru de Seitai ho, terapie de reechilibrare. Dupa ce a studiat mai multe metode stravechi in Japonia si China, printre care amintim Anma, Seitai ho si Shiatsu, a selectionat cele mai eficiente tehnici si a creat o noua arta. Yumeiho® este constituit din 100 de tehnici de baza. Multi pacienti care au fost respinsi de catre medici au capatat incredere intr-o posibila vindecare dupa ce li s-a aplicat terapia Yumeiho®, devenind sanatosi si reintorcandu-se la o viata normala. Numele complet al acestei arte este KOTSUBAN YUMEIHO® TAISO (“Terapia de corectare a coxalelor prin masaj si presopunctura”).

Care sunt afectiunile eliminate sau ameliorate prin aplicarea terapiei Yumeiho®?

Multe sunt exemplele de boli ameliorate prin aplicarea terapiei Yumeiho®, de exemplu: lumbago, ischialgia, dureri in articulatiile soldului, genunchi, glezne, degetele de la picioare si coaste; diferite dureri de cap (migrene), rigiditate sau dureri in umeri, constipatie, diaree, afectiuni feminine, ca de exemplu: dureri menstruale, menstruatie neregulata, infertilitate, afectiuni ale ficatului, stomacului, intestinelor, inima, pancreas, rinichi, splina, vezica urinara, etc. Yumeiho® elimina de asemenea hipertensiunea si hipotensiunea. In plus, se pot imbunatati si elimina afectiuni serioase, pe care medicina moderna are dificultati in a le trata. De exemplu: distrofia musculara, afectiunea Parkinson, reumatismul. Yumeiho® este eficient impotriva obezitatii, greutatea scazuta a corpului (slabire exagerata), caderea parului (chelie), senilitate.

Teoria centrului de greutate

Teoria Yumeiho® este bazata pe echilibrul intregului corp. Unul dintre punctele importante este acela ca greutatea corpului sa fie distribuita egal pe ambele picioare. Dar in marea majoritate a oamenilor aceasta nu este valabila. Aproape nimeni nu are picioare la fel de puternice. Avand o lunga experienta noi am gasit ca la multi oameni, un picior este mai lung decat celalalt, si din aceasta cauza ei isi utilizeaza inegal picioarele. Potrivit teoriei Yumeiho®, aceasta inegalitate este cauzata de deplasarea coxalului. Yumeiho® urmareste repunerea la loc/ reasezarea coxalului. Diagnosticam aceasta inegalitate prin apasarea punctelor coxale si prin compararea lungimii celor doua picioare.

Teoria deplasarii coxale si bolile

Chushin Setsu este “teoria centrului de greutate” a sanatatii si echilibrului. Ea subliniaza ca greutatea corpului trebuie sa ramana echilibrata intre piciorul drept si cel stang. Alegerea stilului de viata, obiceiurile/obisnuintele, bolile si departarea de mediul inconjurator sunt cativa din factorii care slabesc picioarele si soldurile. Un alt factor major al deplasarii coxalelor noastre este in timpul iesirii prin uterul matern. Procesul nasterii poate favoriza conditii congenitale in coxalele noastre conex cu experimentarea multor perturbari tarziu in viata, daca nu este diagnosticat si corectat de timpuriu. In japoneza, termenul pentru coxale este “kotsuban”. Kotsu-ban cand este despartit inseamna “pivotul esential”. Acestea ne indica ca, coxalele sunt “pivotul esential” in viata noastra si prin aceasta vom experimenta sanatatea sau predispozitia pentru boli.

Daca unul dintre picioare este slabit, greutatea noastra se odihneste pe piciorul puternic. Daca ambele noastre picioare sunt slabite, greutatea noastra va fi plasata mai intai pe un picior si cand acesta oboseste, se va muta pe celalalt picior mai odihnit. Cu cat slabirea piciorului si a soldului devine mai serioasa, cu atat centrul de greutate va fi schimbat mai des.

Schimbarea inainte si inapoi intre piciorul puternic si cel slabit se realizeaza frecvent favorizand bioritmul aparitiei a multor afectiuni si boli in vietile noastre, fara ca noi nici macar sa banuim calea ascunsa sau cauza problemelor aparute. Teoretic, disproportionalitatea indelungata a plasarii greutatii pe un singur picior va stimula nervii de pe acea parte a corpului obosind functionarea lor si ducand eventual la stagnarea Kiketsu (sangelui si energiei) in picior. Acest proces, in timp va fi manifestat prin dureri si contracturi musculare ale piciorului afectat, producand modificari profunde in postura corporala si mergand in sus va afecta si aliniamentul spinal.

In concluzie, o majoritate a afectiunilor si bolilor pot fi inversate prin sanatatea coxalelor noastre. Afectiunile si bolile pot fi puse pe categorii in functie de deplasarea coxalului drept, deplasarea coxalului stang sau deplasarea ambelor coxale.


Fundamentul terapiei manuale Yumeiho®

Ovidiu Cordis – instructor si membru al Societatii Romane de Yumeiho®

In cadrul prezentului articol o sa dam cuvantul profesorului Masayuki Saionji ca sa ne explice dansul mai bine fundamentul terapiei Yumeiho®:

“Nimic nu va ajuta impotriva bolii dumneavoastra deoarece aceasta este un fenomen al varstei”. Un batran de 70 de ani s-a infuriat din cauza acestei crude afirmatii a medicului sau.

Este adevarat ca oasele, muschii si celelalte organe degenereaza la batrani, dar eu cred ca este inca devreme sa atribuim durerile, crampele si toate celelalte simptome pur si simplu varstei, caci pacientii in varsta care accepta aceasta terapie au scapat de asemenea simptome aproape fara exceptie. Chiar bolile cronice ale batranilor, cam ar fi durerea de genunchi si ischialgia pot fi vindecate. In general batranii se pot vindeca repede, poate fiindca ei au un corp elastic pentru varsta lor. Doctorul care spune ca nu va puteti elibera de boala trebuie sa-si retraga afirmatia. In loc sa descurajeze, el ar trebui sa inteleaga ca supararea pacientilor poate fi indepartata, daca se aplica remediul terapeutic potrivit.

Ce anume decide asupra constitutiei corporale? Din punctul meu de vedere, constitutia corporala este dobandita si este decisa de localizarea oaselor soldului la nastere. Desigur, si mediul influenteaza mult constitutia corporala, dar eu persist in parerea ca dislocarea oaselor soldului are o influenta directa asupra constitutiei corporale. Tratarea dislocarii oaselor soldului dislocate, prin aceasta terapie poate imbunatati toate constitutiile corporale, ca si a celor suferinzi de adipozitate, marasm, ptoza viscerala, hipotensiune, hipertensiune arteriala, hipersensibilitate, diabet, astenie si cancer.

Trebuie marturisit ca exista diferente intre oameni. Imbunatatirea constitutiei corporale a pacientului depinde de capacitatea lui innascuta de autovindecare. Daca exista asemenea capacitate, vindecarea este previzibila. Deci, aceasta terapie este cea mai buna metoda pentru a dezvolta capacitatea de autovindecare a pacientului.

Capacitatea proprie de vindecare este cheia pentru eradicarea bolii

Mai precis, terapia de indreptare a coxalelor prin masaj si presopunctura este o combinatie a metodelor de indreptare si de masaj. Avand oasele soldului drept baza, articulatiile soldului si vertebrele spinale drept centru si avand relaxarea muschilor si a tesuturilor conjunctive drept scop principal, terapia normalizeaza pe cat posibil oasele dislocate, indeparteaza contractura si rigiditatea muschilor si tesuturilor conjunctive si mareste amplitudinea miscarii in articulatii.

Dislocarea oaselor soldului poate produce dislocarea articulatiilor iliace, sa curbeze coloana vertebrala, sa impiedice circulatia sangelui si astfel sa produca diverse boli. Deci este necesar sa se indrepte oasele dislocate.

Cum am afirmat, terapia nu-si propune sa vindece boala patogenica, ci sa caute cauzele ei dupa simptome si astfel sa o trateze, de aceea ea este “terapie etiologica” sau “terapie fundamentala”.

Bolile apar din cauza dezechilibrului in corp. Omul are capacitatea naturala de a indrepta dezechilibrul si aceasta este capacitatea de autovindecare sau forta vitala. Daca omul pierde aceasta capacitate, el nu poate rezista in fata bolii si apare ca simptom durerea. De aceea devine o problema importanta aceea de a regasi capacitatea deja pierduta. Aceasta terapie este cel mai bun remediu pentru a creste capacitatea proprie de vindecare. Iata de ce eu o numesc “terapie etiologica” sau “terapie fundamentala”.


Punct de vedere psihologic asupra terapiei prin masaj

Sorin Iga
presedinte al Societatii Romane de Yumeiho®,
instructor – terapeut gradul 6,
reprezentant international al Institutului International de Medicina Preventiva Practica din Tokyo – Japonia

Din punct de vedere medical se admite (in general) o schema clasica a etiologiei sindromului morbid acesta fiind definit ca o tulburare in functionarea unui organ sau sistem, datorata la randul sau unor dereglari de structura sau/si functie celulara decelabile microscopic – leziuni – sau/si prin investigatii a chimismului celular. Aceasta schema determina perceperea bolnavului ca un “purtator de organe bolnave” si nu ca pe o fiinta umana unica, cu munca, sperantele, si temerile sale.
Masajul depaseste aceasta orientare, afirmand ca sanatatea sau boala sunt stari dependente de functionarea intregului organism (inclusiv starea psihica a persoanei) si nu doar a diferitelor organe luate separat.

Aceasta intelegere a totalitatii functionale a organismului uman pe care si masajul o postuleaza, se integreaza in orientarea mai larga a intelegerii bolnavului ca entitate cu o subiectivitate distincta care reactioneaza constient si inconstient in fata propriilor sale boli, a medicului, a terapeutului, a tehnicii terapeutice, etc, reactiile sale fiind in masura sa sustina sau sa impiedice revenirea sa la starea de sanatate.

Starea psihica este determinata/influentata si de starea de sanatate a corpului iar starea de sanatate a corpului este determinata/influentata si de starea psihica. Am definit astfel relatia de inter-dependenta, de determinare reciproca dintre Psiche si Soma postulata inca din antichitate.

Problemele de psihologie au anumite particularitati in relatia ocazionata de sedinta de masaj si care tin de specificul conditiilor actului terapeutic. Maseorul este obligat sa se implice direct in actul terapeutic, deseori acesta nefiind “protejat” de un sistem in care terapeutul este doar o “rotita” a unui angrenaj mai mare.

Subiectii implicati in relatia maseor-pacient vor fi confruntati cu “interferente” psihologice variate si complexe. In cele ce urmeaza vom prezenta succint unele aspecte psihologice ale terapiei prin masaj.


Importanta relatiei maseorului cu bolnavul in actiunea terapeutica este in general un fapt cunoscut si acceptat de catre specialistii in psihologie si sociologie si se considera ca relatiile maseor-pacient influenteaza nu numai aspectele practicii terapeutice specifice cat si evolutia psihica a acestora.

1.a) Atentia acordata cauzelor subiective;

Unul din primele aspecte care se remarca in relatia maso-terapeutului cu bolnavul este atentia crescuta, comparativ cu situatia din alte tipuri de terapie, pe care maseorul o acorda acuzelor subiective pe care bolnavul le dezvaluie. Acest fapt favorizeaza transferul afectiv pe care pacientul il face fata de maseor, transfer care este un factor important in obtinerea rezultatelor terapeutice.

1.b) Caracterul direct al relatiei maseor-pacient;

In medicina moderna relatia medic-pacient este depersonalizata de medierea diagnosticului prin intermediul tehnologiei de investigare medicala si limitata datorita numarului mare de pacienti pe care medicul trebuie sa-i investigheze respectiv trateze zilnic. De asemenea actul “terapeutic” in care medicul interactioneaza direct cu bolnavul este limitat la adresarea catorva intrebari si prescrierea rapida a unei retete. In cazul in care trebuie acordata o ingrijire ce presupune contact direct cu bolnavul (interventii chirurgicale, examen si tratament ortopedic, etc.) timpul pe care medicul isi permite sa-l aloce fiecarui bolnav in parte este extrem de limitat. In consecinta bolnavii au senzatia ca sunt tratati “pe banda rulanta”.
Astfel, fiinta umana, persoana, devine o entitate nosologica a carei diagnosticare si incadrare intr-un sistem terapeutic se face prin intermediul unei serii de analize, examene si actiuni curative, in care bolnavul este manevrat in maniera de obiect.
Si nu in ultimul rand ar trebui mentionat faptul ca in stabilirea diagnosticului, a tratamentului si a monitorizarii ulterioare a bolnavului, intervin mai multe persoane, cadre medicale din diferite discipline/specializari, fapt care determina lipsa de asumare a responsabilitatii actului medical (desori bolnavul fiind “plimbat” de la un medic la altul, fiecare declinandu-si responsabilitatea si desori chiar competenta). Deseori ultraspecializarea si pluridisciplinaritatea medicinii moderne pot determina opinii diametral opuse in ceea ce priveste diagnosticul si/sau conduita terapeutica.
Spre exemplu: un pacient care se prezinta la medicul de familie acuzand o nevralgie intercostala va fi redirectionat spre a fi investigat de un medic specialist radiolog care “descopera” folosind tehnici de imagistica o scolioza si o artroza vertebrala si redirectioneaza pacientul spre medicul specialist ortoped (ptr. scolioza) acesta redirectioneaza pacientul catre specialistul reumatolog (ptr. artroza vertebrala) acesta va dirija pacientul spre specialistul neurolog (pentru neuralgia intercostala) acesta va cere si opinia unui pneumolog (sa nu fie cumva si o suferinta pulmonara asociata) pe langa toti acestia pacientul va fi indrumat spre si spre laboratorul de analize medicale. Despre care dintre medicii mai sus mentionati pacientul poate spune ca este “medicul curant” ? care dintre dansii isi v-a asuma explicit responsabilitatea tratarii pacientului ?
In contrast cu cele mentionate mai sus, relatia dintre maso-terapeut si bolnav are un caracter direct, eliminandu-se “traversarea” personalitatii bolnavului prin mijloacele tehnologice moderne si prin “pasarea” acestuia de la o disciplina medicala la alta.
Este de asemenea important de mentionat faptul ca in cazul maso-terapiei, cadrul si metodele terapeutice folosite nu mai anihileaza perceptia reciproca a celor doi subiecti ca fiind “dedicati” unul altuia.
Din obiect al manevrarii terapeutice bolnavul are posibilitatea de a redeveni subiect iar maseorul se prezinta ca terapeut si nu ca “anexa” a unor aparate si instalatii sau ca element compozit a unui mecanism (sistem).
Dezvoltarea tehnologica a masajului (de ex. vibromasajul, apartele de stimulare neuro-musculara, fotoliile si paturile speciale de masaj, etc.) nu trebuie sa duca la pierderea acestui caracter direct al relatiei dintre maseor si pacient, caracter atat de important in abordarea terapeutica complexa si completa a bolnavului.

1. c) Intimitatea interpersonala;

O particularitate foarte importanta a actului de terapie prin masaj (si procedee mauale in general) este data de ceea ce s-ar putea numi intimitatea interpersonala a terapeutului si bolnavului. Sedinta de masaj are un caracter de inter-relatie directa “fata-n fata” ceea ce faciliteaza crearea unui climat propice actiunii psihoterapeutice, dar in acelasi timp atrage atentia asupra necesitatii informarii terapeutului cu privire la efectele iatrogene, de nedorit, pe care relatia psihologica particulara a sedintei le poate favoriza. In lipsa unui control asupra acestei relatii, activ exercitat de un medic respectiv de psiholog, terapeutul poate fi “victima” tulburarilor psihice ale pacientului. Sau chiar invers, problemele, tulburarile psihice ale terapeutului se pot rasfrange asupra pacientului si a actului terapeutic.
Diferite studii arata ca circa 40% dintre bolnavii care se prezinta la medic pentru tulburari somatice au de fapt diverse tulburari psihice, medicatia specifica tulburarilor somatice neavand valoarea curativa scontata.
Dar psihoterapia este necesara nu numai in aceste cazuri, de false somatopatii, ci ea trebuie sa sustina si actul terapeutic in mod adecvat orientat asupra unei tulburari somatice reale, deoarece reactia psihologica centrata pe mecanisme de transfer-contratransfer si identificarea functioneaza in masaj (si numai) indiferent de acordul si acceptarea de catre terapeut sau bolnav a acestei relatii. Obtinerea vindecarii poate fi blocata din cauza interventiei unor mecanisme psihologice derivate din interactiunea bolnavului cu circumstantele terapeutice.

1. d) Dependenta afectiva;

Unul din pericolele care pot sa apara in relatia maseorului cu pacientul este dependenta afectiva a bolnavului fata de maseor. Aceasta poate influenta negativ actul terapeutic, mergand pana la a amana obtinerea insanatosirii.
Relatia stabilita prin intermediul aplicarii masajului are nu numai implicatiile fiziologice specifice aplicarii metodelor curative ci si implicatii psihologice. Actul terapeutic in sine raspunde si unor nevoi afective ale bolnavului. Intensitatea relatiei psihologice fiind mai mare decat in alte tipuri de tratament. Un efect posibil este “perseverarea” pacientului in starea de boala care ii aduce grija atat de direct manifestata a terapeutului.
Nevoia pacientului de mangaiere (la propriu si la figurat) pe care maseorul o satisface (deseori fara ca acesta sa o considere ca atare!); faptul ca atingerea este poate cea mai importanta forma de comunicare directa; faptul ca pacientul permite sa-i fie atins tot corpul chiar si in zone (regiuni) considerate “intime” (desi aceasta atingere nu are conotatii sexuale sau nu ar trebui sa aiba!!); Fapul ca maseorul se adreseaza direct ariei dureroase (nu folosete intermediari precum “pilula” sau diverse instrumente, etc) adica maso-terapeutul “ia durerea cu mana” etc; toti acesti factori enumerati mai sus vor determina aparitia unei puternice legaturi afective intre cei doi subiecti. Consecintele acestei legaturi putant fi, mai mult sau mai putin, benefice infaptuirii actului terapeutic.
Reducerea depersonalizarii tehnologice din actul terapeutic face ca relatia stabilita in masaj sa fie mai “tentanta” pentru o personalitate cu o suficienta incarcatura nevrotica, tratamentul fiind astfel prelungit in mod nedefinit.
Implicarea afectiva a maseorului poate afecta negativ rezultatele curative atunci cand afectul primeaza asupra ratiunii. De ex. “mila” exagerata ce determina terapeutul sa nu efectueze acele procedee care “displac” pacientului (chiar daca acestea sunt imperios necesare obtinerii rezultatelor curative satisfacatoare!) sau tendinta de “exces de zel” din partea terapeutului, pentru a obtine o insanatosire cat mai grabnica a pacientului de care este legat afectiv.

1. e) Pasivitatea;

Pacientul revine periodic la terapeut, suporta procedurile aplicate, insa participarea (implicarea) sa activa la tratament este nula sau foarte redusa.
Din punct de vedere psihologic aceasta pasivitate a pacientului pe care masajul il favorizeaza nu este benefica. Bolnavul trebuie sa fie de partea terapeutului nu a bolii, sa fie orientat activ spre propria sa insanatosire. Desi poate sa para ciudat, totusi nu intotdeauna bolnavul doreste cu adevarat sa se insanatoseasca. Boala sa ii poate oferi o anumita “forta” in relatiile cu membrii familiei, cu ambianta sociala, astfel incat insanatosirea ar reprezenta o pierdere in calea careia bolnavul opune, inconstient, toata rezistenta de care este capabil.
Rolul pasiv pe care el il are in relatia terapeutica ii accentueaza sentimentul ca terapeutul este un “agresor” care incearca sa-l lipseasca de posibilitatea de a-i influenta pe altii. Atitudinea fata de maseor va fi ambivalenta, dorinta constienta de insanatosire va fi contracarata de necesitatea inconstienta de aparare in fata “opresiunii” produse de maseor. Sentimentul de opresiune poate fi provocat in masaj si de insasi folosirea unor manevre percepute ca fiind agresive, brutale, (manipulari articulare, intinderi, scuturari, tapotamente, etc.), chiar daca acestea sunt inevitabil necesare in obtinerea rezultatelor curative. Teama si neplacerile pe care la inspira aceste manevre pot avea surse atat constiente cat si inconstiente.
Pasivitatea este accentuata si de faptul ca pacientul nu colaboreaza la producerea actului terapeutic asa cum o face in alte tipuri de tratament (de ex. in autoadministrarea medicamentelor).
Efectele nefavorabile ale pasivitatii subiectului pot fi eliminate printr-o atitudine psihoterapeutica adecvata a maseorului.
Combinarea masajului cu exercitii fizice individuale (pe care bolnavul trebuie sa le efectueze singur dupa un program prestabilit), recomandarea unei diete alimentare, au ca rezultat pe langa efectele fiziologice specifice si un efect de activizare si crestere a coparticiparii subiectului la actul terapeutic. Particularitatile prescrierii dietei, a explicitarii exercitiilor fizice, prezinta la randul lor implicatii psihologice considerabile.

1. f) Lipsa retetei;

Lipsa prescrierii medicamentelor din tratamentul prin masaj modifica in mod sensibil parametrii psihologici ai curei. Prescrierea si administrarea unui medicament dezvolta si intretine ideea de boala (“medicamentele nu se prescriu decat bolnavilor”). Medicamentul insu-si fiind perceput ca un “instrument” oarecum “magic” de tratare a problemelor de sanatate. “Magia” se datoreaza faptului ca extrem de putini pacienti cunosc farmacologie respectiv mecanismele chimice prin care actioneaza medicamentul. Din fericire popularizarea iatrogeniei medicamentelor pune bolnavul in situatia de a accepta si alte metode terapeutice cu efecte secundare mai putin daunatoare/grave.
Autoadministrarea medicamentului este insotita de reflectarea asupra diagnosticului trecut lapidar pe reteta si de invatarea, dezvoltarea si interiorizarea trairii subiective corespunzatoare.
Masajul evita aceste dezavantaje tocmai prin restrangerea intervalului de aplicare a actiunii terapeutice la timpul pe care il ocupa sedintele de masaj, obsesionalitatea bolnavilor find astfel menajata.
Faptul ca lipsind bolnavul de reteta il lipseste in acelasi timp de o gratificatie, este compensat de atentia exprimata in modul cel mai direct fata de corpul bolnavului (respectiv fata de ‘locul’ suferintei).

1. g) Sado-masochismul;

Specificul practic (metode, tehnici) al terapiei prin masaj ridica problema sporirii atentiei fata de unele caracteristici structurale ale personalitatii celor doi poli ai relatiei terapeutice si anume urmarirea dimensiunii sado-masochismului.
Mai mult sau mai putin ca in alte forme de terapie subiectul isi poate satisface eventualele tendinte masochiste, scopul masajului fiind deplasat de catre pacient de la terapie la satisfacere pulsionala, avand drept consecinta prelungirea tratamentului si amplificarea psihogena a acuzelor somatice.
Gravitatea orientarii complementare, sadice, a terapeutului, cred ca nu necesita comentarii !

1. h) Desfasurarea unui dialog cu bolnavul;

Evolutia tratamentului, nu numai in sensul evolutiei sedintelor in ansamblu ci chiar in ceea ce priveste desfasurarea unei sedinte, necesita un permanent feed-back prin care terapeutul sa fie informat asupra ceea ce simte subiectul (atat la nivel somatic, corporal, cat si la nivel psihic, emotional). In acest fel maseorul extinde dialogul de la cel limitat “cu boala” la un dialog cu bolnavul, particularitatea feed-back-ului continuu favorizand abordarea bolnavului ca intreg, ca o fiinta, un om, cu o subiectivitate si personalitate definita.
Comunicarea permanenta cu bolnavul conditioneaza performanta profesionala a terapeutului. Numai astfel acesta putand astfel intelege cum percepe bolnavul tehnica si care este efectul acesteia asupra lui (atat imediat cat si pe termen lung). In consecinta terapeutul isi poate “ajusta” (corecta, imbunatati, perfectiona, adapta, etc.) conduita terapeutica de la caz la caz si chiar la aceea-si persoana de la o situatie la alta.
In timpul sedintei dialogul se axeaza pe intrebari despre efectul imediat, despre cum resimte bolnavul actiunea terapeutica (doare, ma irita, ma relaxeaza, doare dar “face bine”, nu simt nimic, etc). La inceputul fiecarei sedintei (in timpul seriei aplicate) maseorul culege informatii despre efectul pe termen mediu (cum a fost in zilele urmatoare sedintei). La inceputul unei noi serii de sedinte terapeutice maseorul culege infromatii despre efectele pe termen lung (cum a evoluat situatia in ultimele sapatamani/luni/ani).


2. a) Anxietatea;

Anxietatea este un moderator de seama al relatiilor bolnavului cu terapeutul iar masajul produce stimulari atat activatoare cat si depresoare.
Anumite aspecte ale procedeelor terapeutice manuale duc la cresterea nivelului de anxietate, comparativ chiar si cu alte mijloace terapeutice. Utilizarea unor procedee, mai ales cele privind manipularile osteo-articulare (care au ca finalitate producerea de clacmente, etc.) sunt declansatoare de anxietate. O pregatire psihologica a pacientului inaintea aplicarii acestora poate reduce aceste tensiuni. Anxietatea, tensiunea espectativei procedeelor “periculoase” sau potential dureroase, afecteaza grav actul terapeutic mergand pana la imposibilitatea aplicarii efectuarii acestuia. De teama acestor procedee bolnavul refuza acceptarea procedeelor care pot restabili echilbrul functional al corpului si poate chiar refuza integral acceptarea terapiei.
Cu toate ca-si are subtilitatile sale, in mod aparent tehnica masajului (excluzand manipularile osteo-articulare) este de o simplitate si evidenta care permite reducerea anxietatii bolnavului.
Introducerea subiectului intr-un cabinet medical sau fizio-terapeutic cu numeroase si sofisticate aparate cu care este pus in legatura, ii creaza acestuia o puternica anxietate. In masaj insa, subiectul are posibilitatea sa urmareasca si chiar sa orienteze personal desfasurarea actului terpeutic. Iar aceasta posibilitate, de control cognitiv asupra metodologiei si efectelor masajului, este o cale binecunoscuta de reducere a anxietatii, de crestere a increderii in tehnica si a rezistentei la durere (provocata fie de o sensibilitate exagerata sau/si determinata de nivelul de instalare al afectiunii).
Anxietatea terapeutului se manifesta mai ales la debutul profesional insa poate sa se instaleze si dupa multi ani de experienta, in relatie cu acele cazuri fata de care se implica profesional si emotional dar complexitatea acestora (sau lipsa de experienta in acele cazuri) nu permite obtinerea de rezultate curative satisfacatoare. Astfel, terapeutul, devine complexat de sentimentul de “neputinta” in fata suferintei “aproapelui”.

2. b) Imaginea de sine;

Tehnica masajului produce un impact clar si concret cu EU-l bolnavului nu numai in sensul strict fizic al tratamentului ci si in sens psihologic.
Imaginea Eu-lui corporal, al Eu-lui fizic este una din componentele importante ale imaginii de sine a subiectului. Pastrarea integritatii si a unei anumite calitati a imaginii de sine este un parametru care trebuie mentinut relativ constant. Modificarea imaginii de sine in afara unor limite personale poate produce tulburari profunde in sfera intregii personalitati, cu repercursiuni asupra sanatatii nu numai psihice ci si somatice.
Terapia prin masaj produce o interferenta cu imaginea de sine a pacientului prin interactiunea cu imaginea Eu-lui corporal.
Pe parcursul sedintei de masaj terapeutul poate evidentia aspecte necunoscute (neconstientizate, neobservate pana atunci) ale starii corpului pacientului cum ar fi: descoperirea unor zone dureroase “noi”, a unor limitari de mobilitate articulara nepercepute pana atunci, a unor suferinte “noi” (varicozitati neobservate, tulburari de statica vertebrala, asimetrii morfologice si functionale, tulburari de tonus muscular, etc). Toate acestea vor modifica imaginea de sine a pacientului.
Perceptia, constientizarea, “Schemei corporale” determinata de aplicarea manevrelor de masaj pe intreg corpul poate sa redea subiectului imaginea integralitatii sale si sa-l ajute sa se simta “asa cum este” sa se simta “intreg”.
Constientizarea starii de “relaxare” din timpul si de dupa aplicarea sedintei de masaj vine deseori in contrast cu starea obisnuita, cotidiana, tensionata, a acestuia. Subiectul intelegand astfel ca ceea ce considera pana atunci, ca fiind starea lui “normala” este de fapt o starea anormala aflata la limita patologicului.
Deseori subiectul se percepe ca fiind “mai bolnav” sau “mai sanatos” inaintea aplicarii sedintei de masaj comparativ cu ceea ce simte, observa si afla de la terapeut, pe parcursul acesteia si mai ales comparativ cu ceea ce poate concluziona la sfarsitul tratamentului.
Terapeutul trebuie sa procedeze cu tact, echilibrand pe cat posibil, tendintele spre aprecieri extreme ale imaginii de sine a pacientului. In acest sens aprecierile negative privind starea de sanatate a pacientului trebuiesc facute graduat, folosind un limbaj “diplomatic”. Informatiile despre problemele de sanatate “nou’ descoperite in urma aplicarii sedintei terapeutice este recomandabil sa fie date pacientului in masura in care apar si rezultate terapeutice bune. Exceptie fiind situatiile in care este pusa in pericol viata bolnavului sau neglijarea unei probleme poate duce la complicatii ireversibile pe termen lung.

2. c) Increderea;

Psihosomatica a demonstrat ca: atitudinea bolnavului fata de mijlocul de tratament, fata de cel care il aplica, increderea in eficienta si acceptarea afectiva a terapiei, sunt conditii reale si importante ale sanogeniei.
In cazul masajului, frecventa destul de redusa (inca) a utilizarii ca terapie, exotismul metodelor, ii creaza o aureola care duce la cresterea increderii bolnavului in valoarea terapeutica a tehnicilor in cauza. Efectul este accentuat prin folosirea unor tehnici deosebite cum ar fi elementele de manipulari articulare din terapia Yumeiho®, Osteopatie, Chiropractica, s.a.
Increderea “exagerata”, uneori chiar mistica, a bolnavului in capacitatile terapeutice ale maseorului poate crea situatii neplacute. In cazul unui insucces terapeutic pacientul va fi bulversat negand in cele din urma atat competenta maseorului cat si eficienta terapiei. Pacientii care manifesta o incredere obsesionala fata de terapeut vor fi intotdeuna nemultumiti (in cele din urma).

2. d) Gandirea simbolica;

Acest mecanism care consta in incercarea de a influenta un fenomen pritr-un mijloc de actiune fara legatura cu fenomenul in sine (pus in evidenta in studiul colectivitatilor primitive de ex. in “gonirea bolilor”) se regaseste si in actiunile subiectilor familiarizati cu problemele tehnicilor moderne. Printr-un astfel de mecanism, prelucrarea informatiilor pe care le are subiectul despre masaj, duce la cresterea increderii in tehnica aplicata dar si la interpretarea total eronata a cailor prin care procedeele de masaj influenteaza starea de sanatate.
O pondere mai mare o are aceasta gandire in interpretarea unor tehnici “moderne” de masaj in care se folosesc procedee speciale de masaj (reflexologie, shiatsu, presopunctura, stretching, etc.). Subiectul percepe ca acestea fiind mai eficiente datorita “exotismului” si a aurei de mister care le invaluie.
Informatiile, de obicei nu foarte clare si uneori chiar eronate in ceea ce priveste fiziologia umana, determina pacientul sa interpreteze in mod mistic simbolismul prin care sunt descrise anumite metode de masaj.
Descrierea simbolica a fiziologiei umane a cailor si mijloacelor prin care procedeele de masaj o influenteaza, introducerea “extrasenzorialului” si “paranormalului” in cadrul sedintei de masaj determina pacientul sa perceapa “simbolic” actul terapeutic. Astfel terapeutul se poate transforma in “taumaturg” in mintea pacientului, consecintele fiind extrem de nefaste pentru ambii protagonisti.
Metodele terapeutice orientale abunda de simbolism in explicarea atat a procedeelor in sine cat si a mecanismelor prin care acestea actioneaza. Acest simbolism apartine unor culturi care au dezvoltat o maniera de gandire (un psihism) specific lor. Abordarea acestui simbolism in cultura occidentala da nastere la grave erori de interpretare caci contextul cultural, istoric, informational, nu permite perceperea adevaratelor sensuri ale simbolismului oriental. Modul in care “functioneaza” psihicul occidentalului este deseori diametral opus orientalului. Gandirea orientala se bazeaza pe imagistica (ideograme, pictograme, etc.) iar gandirea occidentala se bazeaza pe “matematica” si logica. Nu poti intelege “matematic” un simbol (desen) oriental.
Maso-terapeutii, care practica metode terapeutice orientale, trebuie sa-si schimbe maniera de gandire, perceptia asupra fiintei, existentei, a insa-si lumii. Numai astfel vor putea intelege corect ceea ce fac. De aceasta intelegere (profunda!) depinde calitatea actului terapeutic.
Bariera lingvistica, culturala (care include simbolismul), este foarte greu de trecut.

2. e) Efectul “PLACEBO”;

Este cert ca efectul placebo participa, si in masaj ca si in alte tehnici terapeutice, la succesul tratamentului. Au fost realizate studii, cu concluzii contradictorii, prin stimularea unor zone active si a unora “indiferente” de pe suprafata cutanata, pentru a se urmari si diferentia efectul placebo de efectele specifice ale masajului.
Cu toate ca efectul placebo apare la aplicarea unei tehnici neutre (sau intr-o zona neutra) si produce o imbunatatire a starii subiectului, totusi aplicarea tehnicilor, in raport cu zonele reflexe de exemplu, produce efecte mult mai puternice si complexe.
Unii terapeuti practica deliberat metodele de tip “placebo”, altii, incompetenti, deseori folosind metode “terapeutice” fanteziste (rudimentare, prost intelese sau insuficient studiate,etc.) obtin unele rezultate terapeutice datorate acestui efect si cred cu tarie, in cele din urma, ca rezultatele pozitive observate se datoreaza competentei lor respectiv ca metoda “lor” are eficienta terapeutica. In ambele cazuri evolutia profesionala a acestora este compromisa. Insa din punct de vedere deontologic-profesional si chair juridic fiind considerati infractori.


Relatia maseor – tehnica implica o raportare atat din punct de vedere al aptitudinilor cat si al atitudinilor.

3. a) Aptitudini;

Aplicarea tehnicilor si a procedeelor de masaj cere din partea maseorului o serie de aptitudini fizice si psihice.
Cele mai importante ar fi aptitudinile senzoriale (sensibilitate tactila, coordonare vizual-motorie, etc.) si cele cognitive (memorie tactila, memorie topografica, imagine spatiala, etc.). Acestea fiind importante datorita multitudinilor variatiilor parametrilor morfo-fiziologici diferentiati de la un pacient la altul, la subiectul sanatos comparativ cu cel bolnav, si chiar la acela-si pacient pe parcursul timpului pe care maseorul trebuie sa-i observe si sa-i analizeze. Cum ar fi: analiza si interpretarea diferentierilor de tonus muscular, a parametrii cutanati, a arhitecturii musculo-scheletice, cunoasterea anatomiei topografice, a patologiei viscerale si a reflectarii semnelor si simptomelor acesteia la nivel cutanat, muscular sau/si osteo-articular, cunoasterea semiologiei aparatului locomotor, etc, .. toate aceste cerinte necesita prezenta aptitudinilor specifice masajului terapeutic.
De asemenea aplicarea procedeelor de masaj impune anumite cerinte destul de stricte in ceea ce priveste starea de sanatate si parametrii fizici (inaltime, greutate, mobilitate, conditie fizica, etc.) ai practicantului masajului.

3. b) Atitudini;

Atitudinile maseorului fata de problemele tehnice ale masajului sunt mediate de relatia sociala constructiva/construita in jurul acestei terapii. Unul din aspectele care intervine este amplasarea diferita a opticii lumii medicale fata de maseor in raport cu eficienta curativa a acestei modalitati terapeutice.
Atitudinile se pot clasifica astfel: atitudinea reciproca in relatia maseori-pacienti, maseori-societate (familie, prieteni, mediu social), maseori-medici, maseori- terapeuti apartinand altor forme/metode terapeutice; atitudinea fata de tehnica folosita, fata de problemele inerente practicii terapeutice (succese, insuccese, conflicte, stress informational, etc.), fata de colegi, fata de necesitatea perfectionarii profesionale continue, fata de ierarhia profesionala/organizationala.

3. c) Disonanta cognitiva;

Oamenii au nevoie de a realiza o armonie, o coordonare a cunostintelor lor. Informatiile pe care le aduce masajul produc o disonanta cognitiva in momentul suprapunerilor peste fondul cognitiv al omului obisnuit. Studiile psihologice au aratat ca indivizii umani resimt disonanta cognitiva ca fiind un factor de disconfort afectiv si ca urmare aplica diferite metode pentru reducerea sa, inclusiv anularea informatiei disonante. Maseorul are nevoie de rezistenta la disonanta cognitiva pentru a putea accepta atat intelectual cat si afectiv informatiile pe care studiul si practica masajului le aduc.
Aceasta acceptare este cu atat mai dificil de realizat cu cat pe langa diferentele de principii in abordarea problemelor medicale, maseorul are de de studiat o serie de asertiuni care sunt exprimate in forme metaforice, intr-un limbaj inca insuficient de abstractizat, greu de tradus intr-un limbaj mai exact si uneori inacceptabil sub aspect stiintific – medical contemporan.
Altfel spus este greu de gasit o cale de comunicare exacta, precisa, un limbaj comun, intre maseor, medic si pacient. Bagajul de cunostinte, psihismul, semnificatia anumitor informatii, capacitatea de perceptie difera (uneori chiar complet) intre cei trei protagonisti.
Rezultatul este o respingere, o negare a ceea ce ei nu pot intelege sau a informatiei care intra in contradictie cu tot ceea ce ei “stiu” si accepta ca fiind “cert”. Restul tine de domeniul imposibilului, caci este mai usor a se nega o informatie care tinde sa “rastoarne” psihismul, mentalitatea, intreaga viziune asupra vietii. Este greu de acceptat ca ceea ce ai invatat, ca fiind fundamental si sigur, pe parcursul anilor (uneori chiar a generatiilor), poate fi eronat si ca trebuie inteles si acceptat un punct de vedere deseori chiar diametral opus.

3. d) Deschiderea la nou;

Desi imperfect definit din punct de vedere operational conceptul de “deschidere la nou” exprima una din necesitatile atitudinale importante ale masajului, fiind legat intr-o oarecare masura si de rezistenta la disonanta cognitiva.
Se poate observa ca persoanele care au o rezistenta cognitiva mai mare fata de acceptarea ca terapie a masajului au in general o rezistenta cognitiva crescuta fata de acceptarea noilor descoperiri stiintifice care survin in lumea moderna.
Lipsa acestei atitudini (de deschidere la nou) poate fi desigur inteleasa, in unele cazuri, si ca o modalitate de aparare a terapeutului in fata bombardamentului informational la care este supus.

3. e) Dialog continuu cu bolnavul;

“Deschiderea” la informatii noi este necesara nu numai fata de informatiile provenite din sistemul conceptual al diferitelor metode de terapie manuala, ci si fata de informatiile pe care le furnizeaza bolnavul. Maseorul are nevoie de caldura umana care sa-i permita intretinerea unui dialog continuu cu bolnavul, informatiile pe care le aduce acest feed-back fiindu-i necesare in dirijarea terapiei. A se vedea si cap.1 h.

3. f) Atitudinea fata de risc;

O problema speciala este ridicata de atitudinea fata de risc a maseorului in raport cu utilizarea unor tehnici de masaj.
Pe de o parte o anumita tendinta spre risc conditioneaza rezistenta la disonanta cognitiva. “Riscul Cognitiv”, temeritatea in aruncarea unor punti ipotetice peste golurile informationale, in interpretarea teoriilor si a practicilor stravechi este o necesitate, sporita si de dificultatea obtinerii informatiilor relevante si uneori complexe cu privire la masaj.
Pe de alta parte maseorul trebuie sa fie caracterizat printr-o continua prudenta; mai ales atunci cand foloseste tehnici si procedee prin care poate produce leziuni imediate sau modifica semnificativ ansamblul functional al organismului.
Riscul imediat si cel pe termen lung:
- exista un risc de a face rau imediat (a leza un muschi, ligament, a leza tesutul cutanat, etc.)
- riscul de a face rau prin aplicarea terapiei pe termen lung acesta din urma poate fi direct, cum ar fi: aplicarea de procedee, respectiv abordarea practica, terapeutica, ce se dovedeste in timp a fi nociva (prin aplicarea perseverenta pe termen lung), persistenta in a aplica procedee incorect efectuate sau/si daunatoare; si indirect – cum ar fi asumarea raspunderii terapeutice in cazurile in care este depasita competenta maseorului, astfel dupa o perioada de timp mai lunga sau mai scurta de aplicare a “terapiei” se constata o totala sau insuficienta eficienta curativa iar pacientul se orienteaza catre alte metode terapeutice dar … este prea tarziu (au survenit modificari patologice ireversibile, etc).
De asemenea exita riscul generarii unor probleme immediate dar care nu se vor intinde pe o perioada lunga de timp precum si a unor probleme cu care bolnavul va ramane pe o perioada lunga de timp sau chiar toata viata.
Chiar si aplicarea metodica, corespunzatoare, corecta, competenta, a terapiei prin masaj comporta anumite riscuri. Spre exemplu boala, suferinta pacientului, se poate agrava sau se pot ivi complicatii neprevazute. In cazul agravarii simptomatologiei pacientului chiar daca aceasta face parte din “reactivitatea” terapeutica buna, anticipata de terapeut si proband eficienta terapiei, se pot totusi declansa mecanisme care nu mai pot fi tinute “sub control” de terapeut, consecintele putand fi nefaste pentru ambii protagonisti ai actului curativ.
Riscul “neprevazut”, determinat de situatiile in care pacientul poate avea probleme de sanatate “ascunse”, necunoscute sau ignorate care sunt evidentiate la aplicarea terapiei si care deseori sunt sursa unor incidente care pot merge pana la a pune in pericol viata bolnavului.
Informarea bolnavului despre riscurile pe care le presupune aplicarea actului terapeutic este o conditie obligatoriu de indeplinit inaintea aplicarii oricarei forme de tratament. Insa aceasta informare trebuie facuta cu tact, nu trebuie “speriat” bolnavul care in consecinta poate fie sa refuze acceptarea terapiei fie sa-si “sugereze” aparitia unor tulburari grave a starii de sanatate in consecinta aplicarii terapiei (sa-si induca prin autosugestie simptome subiective).

3. g) Rezistenta la presiuni;

Trebuie recunoscut faptul ca practica masajului nu este inca generalizata si acceptata de catre societate. Este relativ bine cunoscuta si acceptata ca metoda “cosmetica” dar prea putin cunoscuta ca metoda terapeutica sau/si profilactica. Aceasta situatie solicita din partea maseorului o atitudine speciala: rezistenta la presiuni afective si sociale. Maseorul trebuie sa contracareze neincrederea si scepticismul cu care este uneori privita activitatea sa de catre mediul profesional, medical si social.
Trebuie remarcat faptul ca uneori aceasta neincredere este justificata de cazurile in care utilizarea masajului ca metoda terpeutica se face de catre persoane incompetente (fara studii aprofundate, reale in domeniu, necalificate sau superficial calificate).
Pregatirea psihologica a bolnavului inaintea inceperii terapiei reprezinta o necesitate a carei intelegere si respectare poate asigura ameliorarea si chiar vindecarea mai rapida a bolii. In unele cazuri chiar conditioneaza posibilitatea aplicarii metodelor terapeutice.
Maseorul in societatea moderna, contemporana, poate beneficia de accesul la informatii vaste in domeniul specific muncii sale si in cel medical general. Astfel maseorul poate sa-si insuseasca un sistem de tehnici complex cu o mare si larga adresabilitate la o gama foarte larga de afectiuni, unde masajul poate fi elementul curativ principal sau poate veni ca adjuvant in completarea altor metode terapeutice. In consecinta maseorul trebuie sa beneficieze de o pregatire psihologica temeinica atat in ceea ce priveste proriile nevoi cat si in aplicarea psihoterapeuticii asupra bolnavului.
Este important ca si populatia sa beneficieze de informatii de calitate in ceea ce priveste masajul si beneficiile acestuia astfel incat publicul larg sa fie instruit, educat, determinand in consecinta o atitudine psihica coerenta si corecta in raport cu terapia prin masaj.


Semne de alarma cu privire la sanatatea coloanei vertebrale

Sorin Iga
presedinte al Societatii Romane de Yumeiho,
instructor – terapeut gradul 6,
reprezentant international al Institutului International de Medicina Preventiva Practica din Tokyo – Japonia

Sanatatea este capacitatea de a controla evenimentele ce afecteaza echilibrul. Caci echilibrul inseamna viata in cel mai integral sens cu putinta. De asemenea putem defini echilibrul si ca fiind capacitatea de adaptare la mediul inconjurator, capacitatea de regenerare, capacitatea de a face fata in mod “echilibrat” la orice factor de agresiune interna si externa!

1. Talpa unui picior este mult deviata in exterior in timpul mersului sau in ortostatism (cu sprijin bipodal)
Cauza posibila: distributie asimetrica a greutatii corporale la nivelul membrelor inferioare, tulburari de biomecanica ale aparatului locomotor

2. Nu puteti efectua o respiratie profunda multumitoare
Cauza posibila: “blocaj” al cutiei toracice indus de: contracturi musculare cronice, artroza articulatiilor intervertebrale la nivelul segmentului toracal al c.v., nevralgii intercostale, etc.

3. Articulatiile dumneavoastra intervertebrale sau/si costo-vertebrale “pocnesc” excesiv (aproape la fiecare miscare)
Cauza posibila: laxitate articulara a unui segment vertebral indusa de blocajul sau/si tulburarea biomecanicii unui segment invecinat

4. Nu va puteti roti, usor si simetric, gatul; flexiile laterale ale gatului sunt limitate si/sau asimetrice;

5. Nu va puteti apleca usor; nu va puteti roti trunchiul usor; nu puteti face extensii ale trunchiului (extensia fiind foarte limitata sau/si dureroasa)

6. Articulatiile membrelor (inferioare si superioare) prezinta asimetrii functionale, cum ar fi:
Cotul drept mai mobil/imobil decat stangul, limitarea asimetrica a amplitudinii flexiei coapselor pe abdomen, limitarea asimetrica a flexiei gambelor pe coapse; etc.

7. Sunteti foarte des obosit/a, cel mai adesea fara o cauza cunoscuta.
Cauza posibila: Coloana vertebrala “dezechilibrata” faciliteaza risipa de energie!

8. Nu va puteti concentra, fiind afectate intensitatea sau/si durata concentrarii
Cauza posibila: subluxatiile vertebrale, tulburarile biomecanicii coloanei vertebrale, pot afecta sanatatea creierului !

9. Aveti o imunitate scazuta, problema care a debutat relativ brusc fara cauze clinice decelabile.
Cauza posibila: starea Coloanei Vertebrale influenteaza activitatea sistemului neuro-endocrin. Acesta din urma joaca un rol foarte important in rezistenta la imbolnaviri (pe toate planurile: fizic si psiho-emotional!)

10. Un membru inferior pare “mai scurt” in comparatie cu celalalt, va simtiti dezechilibrat fizic.
Cauza posibila: subluxatii ale articulatiilor sacro-iliace respectiv asimetrii de pozitie ale oaselor coxale.

11. Aveti dureri de spate generalizate si/sau puncte de tensiune, de arsura, de durere in diferite zone ale spatelui. Aveti dureri cronice sau/si puncte de arsura, durere, disconfort in muschii membrelor, la nivelul articulatiilor membrelor (fara antecedente traumatice sau cauze decelabile clinic);

12 Simtiti “oboseala” in anumite regiuni ale corpului cum ar fi: gatul, anumita regiune a spatelui, o anumita parte a membrelor inferioare ( a unui membru inferior), etc, toate acestea fara a fi consecinta unei cauze recente, cunoscute (efort fizic deosebit, expunere la frig, etc.)

13. Aveti, in general, dificultati in a mentine timp indelungat o pozitie stabila, fara a simti disconfort sau durere.

14. La autoexaminarea in oglida observati asimetrii/anomalii posturale cum ar fi: un umar mai jos comparativ cu celalalt, un membru inferior apare ca fiind mai lung decat celalalt, capul “sta” inclinat lateral (stg. sau dr.), un mamelon situat mai jos comparativ cu celalalt, un umar este situat anterior celuilalt (rotit sau/si “cazut” spre inainte), ambii umeri sunt proiectati anterior, linia mediana anterioara a corpului prezinta curburi, o parte a toracelui (coastelor) este mai proeminenta comparativ cu cealalta, la examinarea din plan lateral curbura toracala sau/si cea lombara sunt evident accentuate, pelvisul este prea “drept” sau prea oblic (inclinat – proiectat – anterior), un membru inferior este evident mai voluminos comparativ cu celalalt, etc;

15. Aveti preferinte posturale cum ar fi: sezand pe scaun, intotdeauna asezati preferential un membru inferior peste celalalt, incercarea de a inversa pozitia va creeaza disconfort; ortostatism, va sprijiniti greutatea dominant pe unul dintre membrele inferioare, incercarea de a le inversa va creeaza rapid disconfort sau unul dintre membrele inferioare “oboseste” mai repede; in decubit lateral (culcat pe o parte) intotdeuna preferati sa stati pe o anumita parte (stanga sau dreapta); etc.

16. Va simtiti obosit/a dimineata, la trezire, chiar in conditiile unui somn aparent suficient, cantitativ (numarul de ore alocate somnului) si calitativ – circumstantiale cum ar fi: starea patului, conditii de mediu, stare de sanatate aparenta, lipsa preocupari stresante, etc.)
Cauze posibile: anomalii, tulburari de statica vertebrala; suferinte inflamatorii “ascunse” fara manifestari clinice “zgomotoase”; tensiuni musculare cronice, suferinte ale tesuturilor moi peri-articulare, tulburari fiziologice localizate, etc. acestea generand iritatii deseori imprceptibile constient ale “senzorilor” sistemului nervos si astfel trimitand spre cortex o avalansa de “informatii” care nu permit intrarea in starea de somn profund.
Obs: In general factorii de mai sus sunt prezenti in totalitate, doar intensitatea lor difera, prevaland unul sau altul.

17. Pantofii dumneavoastra se uzeaza asimetric. Fara o cauza precisa (ocupationala) intotdeuna unul dintre pantofi se rupe, se uzeaza (talpa) evident mai repede comparativ cu celalalt.
Cauza posibila: pozitia Centrului de Greutate al Corpului este situata dominant in partea stanga sau dreapta respectiv greutatea corpului este distribuita preponderent asupra membrului inferior la care uzura pantofului este mai mare

18. Aveti clavusuri (bataturi) dominant la un membru inferior (o talpa), la celalalt acestea fiind absente sau mai putin evidente;

19. Fara a putea incrimina pantofii (varf ascutit, pantofi cu toc inalt) degetul mare este deviat inspre interior ajungand chiar deasupra (sau sub) celalalt (hallux valgus);

20. Aveti asimetrii faciale, aparute in ultimii ani, fara o cauza neurologica. Devierea comisurii bucale, un ochi pare “mai mic”, o parte a fetei apare mai “contractata”; ridurile sunt distribuite asimetric la nivelul fruntii, al comisurilor bucale, in zonele peri-oculare, temporale, etc.

21. Dintii sunt afectati de carii preponderent pe o parte.
Cauza posibila: tulburari/suferinte ale articulatiilor temporo – mandibulare in consecinta unor asimetrii de tonus si volum ale muschilor faciali determinate de tulburari functionale/suferinte ale coloanei vetebrale cervicale, etc.

22. Aveti tulburari de echilibru sau/si de auz sau/si de vedere, si totusi in urma investigatiilor clinice de specialitate nu sa putut stabili o cauza certa. Aparent totul fiind in limite normale.

Cele exprimate mai sus au un caracter pur orientativ, nu pot fi considerate ca fiind modalitati de diagnostic cert al patologiei coloanei vertebrale. Diagnosticul corect, elaborat si cert poate fi pus numai dupa efectuarea de investigatii clinice complexe facute sub indrumarea medicului specialist.

Scopul acestei prezentari este de a determina persoana, care prezinta unul sau mai multe dintre “semnele de alarma” prezentate mai sus, sa se prezinte la medic pentru investigatii si tratament.

Deseori semnele mai sus mentionate preced instalarea unor suferinte iremediabile (artroza vertebrala, patologie discala, suferinte radiculare, etc).
Prin corectarea deficientelor de biomecanica a aparatului locomotor respectiv eliminarea cauzelor care induc tulburarile functionale musculare si articulare se previne aparitia si/sau instalarea –cronicizarea- unor suferinte care pot afecta grav durata si calitatea vietii.

Suferintele coloanei vertebrale in particular si ale aparatului locomotor in general se rasfrang asupra intregii fiinte. Cunoscut fiind inca din antichitate faptul ca suferinta somatica (organica, trupeasca) se rasfrange asupra starii psihice si viceversa.
Patologia vertebrala induce direct si indirect tulburari functionale si chiar imbolnaviri ale organelor interne si ale sistemului nervos vegetativ, deseori fiind afectata chiar si starea psihica (a se vedea nevroza anxioasa indusa de spondiloza cervicala, etc). In consecinta stabilirea conduitei terapeutice in cazul patologiei vertebrale trebuie facuta prin colaborare pluri-disciplinara: ortoped, neurolog, reumatolog, kinetoterapeut, specialist terapii manuale (osteopat, chiropractor, terapeut yumeiho, s.a.), psiholog/psihoterapeut.